Ce este redactorul de carte (interviu cu Cristinel Sava)

Ce este redactorul de carte (interviu cu Cristinel Sava)

La întâlnirea cu fiecare carte nouă, cititorul face cunoștință și cu autorul acesteia. Autorul cărții este de obicei acela care primește creditele pentru conținutul cărții, după cum este și normal, deoarece el este izvorul ideilor, al structurii și al rezultatului final. Totuși cartea, înainte de a ajunge în mâna cititorului, trece prin mai multe etape care urmează conceperii și scrierii cărții. Una dintre aceste etape este redactarea și am căutat să aflăm mai multe despre lucrul acesta vorbind cu un redactor de carte, respectiv Cristinel Sava. Răspunsurile lui vă vor lărgi orizontul privind procesul „nașterii” unei cărți și, cine știe, poate vă vor orienta spre o posibilă carieră în viitor.

 

Aș începe cu o întrebare amuzantă… Ți s-a întâmplat să întâlnești oameni care cred că munca de redactor constă în a scrie textul, ca și cum l-ai copia de pe hârtie în Word? Este adevărat că verbul „a redacta” are sensul de a scrie sau a exprima în scris, dar…

Da, îmi aduc aminte că am întâlnit în câteva rânduri astfel de persoane. Dar în mintea lor, măcar făceam ceva, fiindcă mi s-a întâmplat să mă lovesc de întrebarea: „Da’ tu ce faci ca redactor?” Și în spatele ei, ghiceam care era nedumerirea: „Bun, corectorul corectează, traducătorul traduce, tehnoredactorul așază textul în pagină, da’ un redactor ce face? Face ceva?” Chiar și copiii mei erau nedumeriți cu privire la ce fac eu când zic că lucrez. După ce am fost la clasa băiatului meu ca să le vorbesc despre parcursul unei cărți de la manuscris la produs tipărit, se pare că a înțeles și băiatul meu ce fac.

 

Spune-le cititorilor noștri, pe scurt, ce este un redactor de carte. Ce face el? Care îi sunt atribuțiile, oficiale (fișa postului) și neoficiale? Eventual, definește redactorul cu ajutorul unei comparații originale!

În cadrul unei edituri, redactorul, ca să o spunem metaforic, este tatăl (sau mama) unei cărți. Un fel de părinte adoptiv, ca să nu mi se reproșeze că scot autorul din ecuație. Ideea este că el preia manuscrisul de la autor sau traducător și apoi începe să îl cizeleze: la exprimare, la corectitudinea informației, la gramatică, la structură (dacă e nevoie). La final, îl cunoaște extrem de bine, la fel cum un părinte își cunoaște copiii, cu slăbiciunile și punctele lor forte. Dar să exemplificăm concret. Dacă este vorba de o traducere, într-o primă fază, redactorul citește textul făcând următoarele operații: confruntă traducerea cu originalul pentru a se asigura că textul românesc respectă originalul, că traducătorul nu a sărit peste vreun paragraf sau vreo frază (să știți că se poate întâmpla, mai ales dacă sunt fraze care se termină cu aceleași cuvinte); verifică informațiile din text pentru a se asigura că sunt corecte (anii, numele de locuri sau de persoane, dar și conținutul propriu-zis: trebuie să se asigure că în text Mihai Viteazul s-a bătut cu turcii, nu cu romanii, de exemplu); corectează greșelile de ortografie sau de gramatică. Dacă vine direct de la un autor, confruntarea cu originalul nu se mai aplică, în schimb redactorul lucrează foarte strâns cu autorul pentru a asigura coerența textului, pentru a elimina eventualele repetiții de informații, pentru a face structura textului clară, pentru a mai adăuga elemente, pentru a sugera rescrierea anumitor pasaje dacă e nevoie etc. Oficial, redactorul finisează un manuscris la nivel de conținut și formă. Neoficial, poate că retraduce o propoziție sau rescrie un pasaj. Ca să parafrazăm o zicere, în spatele fiecărei cărți de succes este un redactor puternic.

 

De-a lungul timpului (și, apropo, poate ne spui de cât timp lucrezi ca redactor) ai redactat cărți numeroase și variate. Povestește-ne puțin despre ele! Alegi singur cărțile la care lucrezi sau ți le dă cineva? Ai avut parte și de cărți plictisitoare? Care a fost cel mai provocator proiect de carte la care ai lucrat?

Lucrez ca redactor de carte din 2011, dar am mai lucrat anterior ca redactor la publicația „Revista ta” (unde chiar aveam sarcina de a scrie texte) și ca redactor TV la emisiunea „Jurnal de credință”, difuzată de Speranța TV. La editură, ca redactor, îmi și aleg singur cărțile, dar și primesc anumite cărți de lucrat. În general, toamna, când se face planul editorial pentru anul următor, stabilesc de comun acord cu șeful de redacție la ce cărți voi lucra din lista propusă spre aprobare. Pe unele din acestea chiar eu le propun. Dar, de-a lungul anului, se întâmplă să vină și proiecte neprevăzute, pe care nu le aleg eu personal. Dat fiind specificul editurii la care sunt angajat (Editura Viață și Sănătate), am lucrat în general cărți de spiritualitate, teologie și sănătate. Dar au mai existat și proiecte care nu se înscriau în aceste domenii: o carte a unui geolog, un album de desene al unui artist, un ghid turistic al Țării Sfinte. Cât privește natura cărților, pot spune că unele cărți au fost plictisitoare (cel puțin parțial). Când ai în față o carte de teologie de 500 de pagini, iar autorul folosește un limbaj arid, lipsit de figuri de stil, aproape la limita limbii de lemn, redactarea unei astfel de cărți este un supliciu. Din fericire, nu am avut însă în lucru vreo carte care să fie integral plictisitoare. Mă întrebi care a fost cel mai provocator proiect de carte? E o provocare în sine această întrebare, deoarece fiecare carte are specificul ei și mi-e greu să aleg una. Dacă ar fi totuși să nominalizez, cred că pregătirea materialelor auxiliare ale „Bibliei de studiu” a constituit cea mai mare provocare. Am lucrat într-o echipă de doi redactori și a fost nevoie să îmbinăm materialele auxiliare din original (introduceri ale cărților biblice, note de subsol explicative, hărți, tabele etc.) cu texte originale pregătite de consultantul teologic Florin Lăiu special pentru ediția românească. A fost o muncă uriașă, fiindcă volumul final are 1968 de pagini, iar timpul… nu mai avea răbdare, ca să-l citez pe Marin Preda.

 

Care sunt satisfacțiile tale ca redactor de carte?

Cea mai mare satisfacție cred că este atunci când termin o carte și am convingerea că am ajutat un conținut valoros să ajungă la cititor în forma cea mai bună posibilă, când știu că toate eforturile pe care le-am depus (de documentare uneori, de căutare, de corectare) au avut ca rezultat un text care să nu-i pună alte probleme cititorului decât cele ale ideilor pe care le conține; satisfacția de a ști că îi las cititorului drum deschis către profunzimea textului fără a-l face să se poticnească de diverse greșeli care, într-o oarecare măsură, îi pot deranja experiența lecturii. O altă satisfacție este când țin în mână produsul finit și văd că a ieșit un produs de calitate. Apoi, sunt din nou mulțumit când văd că produsul se vinde, mai ales dacă eu am fost cel care a propus cartea în planul editorial. Aceasta înseamnă că oamenii apreciază produsul în sine, de la conținut până la chestiunile ce țin de aspectul său exterior.

 

Dar insatisfacțiile?

Nu știu dacă să le numesc insatisfacții, cât lucruri care știrbesc din această satisfacție. De exemplu, când găsesc întâmplător o greșeală într-o carte la care am lucrat, nu-mi vine să o mai deschid. Mă frământ cum de mi-a scăpat așa ceva, deși sunt conștient că întreaga echipă care a lucrat la carte, inclusiv corectorul, este formată din oameni supuși greșelii. În categoria insatisfacțiilor ar intra exact opusul lucrurilor menționate în răspunsul anterior.

 

Redactorul pare să fie omul din umbră… Creditele și aprecierile publicului le primește autorul. Ai avut vreodată sentimentul că ar trebui ca publicul să știe cât de mult ai trudit tu pentru ca produsul final să arate cum arată? Dacă da, detaliază un pic.

Am avut ocazia de a le vorbi unor clase de elevi despre munca de redactor și întotdeauna le-am spus că ceea ce facem noi, redactorii, nu se vede. Cu cât redactorul este mai bun în ceea ce face, cu atât munca lui este mai invizibilă. În momentul în care te poticnești de tot felul de greșeli într-o carte pe care o citești, cartea aceea nu a trecut printr-o redactare riguroasă sau a sărit complet peste această etapă. Te voi dezamăgi acum, dar nu îmi aduc aminte să fi avut vreodată dorința de a striga printr-o portavoce: „Hei, oameni buni, dacă vă place cartea asta, să știți că eu am muncit cel mai mult ca ea să iasă așa!”

 

Povestește-le cititorilor una sau două întâmplări faine din activitatea ta de redactor…, fie că e vorba de ceva amuzant, fie că e vorba de ceva care a avut un impact asupra ta.

Redactarea e o treabă cam monotonă, nu prea sunt astfel de evenimente. Poate doar lansările de carte, dacă ai șansa să fii invitat măcar în public, dacă nu printre vorbitori.

 

Cum îi percepi tu, ca redactor de carte, pe autori? În mod sigur ai avut contacte cu diverși autori… Sunt oameni rigizi, care nu ar accepta nici măcar tăierea unei virgulițe sau dimpotrivă? Poate că sunt autori printre cititorii acestui interviu: ce sugestii le-ai da în ce privește modul în care să se raporteze la o editură și, mai ales, la redactorul cu care trebuie să lucreze?

 După cum cred că am spus mai sus, am lucrat mai mult pe traduceri decât pe texte originale. Dar am avut contact cu autori în puține rânduri. Am colaborat, de exemplu, cu Traian Aldea la cartea „Acasă în lumea Bibliei”. Diferența de vârstă dintre noi este totuși considerabilă, dar a acceptat majoritatea sugestiilor pe care i le-am făcut și a reacționat surprinzător de bine când îi ceream să modifice anumite pasaje. Iar eu mi-s chițibușar de fel și mă gândesc că nu îi pica prea bine când îi trimiteam pagini cu corecturi, însă deschiderea lui și încrederea pe care a avut-o în mine ca redactor a dus la un produs de calitate. De asemenea, am avut ocazia să colaborez indirect cu un autor spaniol, un medic a cărui carte am publicat-o la editura noastră („Sucuri sănătoase”, de G. Pamplona-Roger). Colaborarea a constat în același lucru: i-am trimis în câteva rânduri întrebări, dar și corecturi, și a reacționat cu toată deschiderea. Dar sunt și autori inflexibili, pentru care textul propriu este sacrosanct și nu trebuie întinat în niciun fel. Din fericire, nu am fost nevoit să lucrez cu astfel de autori.

 

Ce sfat am pentru autori? Să aibă toată încrederea că editura și, implicit, redactorul urmăresc binele cărții lor. Este în interesul tuturor să iasă un produs de calitate. De asemenea, trebuie să aibă încrederea că redactorul are pregătirea necesară pentru a finisa textul și pentru a vedea anumite greșeli sau scăpări în formulare, în conținut. E greu să-ți vezi textul uneori înroșit, ai impresia că cineva ți-a măcelărit copilul, dar e spre binele lui. În momentul în care ambele părți (autorul și redactorul) sunt dispuse să își asculte argumentele una alteia și să cadă la înțelegere, cartea va beneficia de un plus de claritate și calitate; dacă intervine însă o răceală, se va întâmpla că redactorul nu va mai lucra cu plăcere la carte și nu îl va mai interesa cum iese: dacă autorul vrea așa, ca el să fie; și de multe ori, vor exista deficiențe.

 

Ca redactor de carte, cum percepi tu preocupările pentru lectură ale publicului tânăr din România?

Mi-e dificil să răspund la această întrebare. Lucrând la o editură de nișă (care produce cărți doar în domeniile sănătății, religiei, teologiei, deci în general nonficțiune), îmi dau seama că zona în care producem noi nu este neapărat cea mai frecventată de tineri. Însă observ în mijloacele de transport în comun, în parcuri sau în diverse locuri multe persoane care citesc, iar dintre acestea foarte mulți tineri. Iată că are și aglomerația avantajele ei. De asemenea, la târgurile de carte, faptul că nu ai loc să te miști printre standuri îmi arată că tinerii citesc. Dar am o bănuială neconfirmată că lectura se practică mai intens în partea timpurie a tinereții. Mă întristează însă când aud adolescenți citind cu dificultate un text, pentru că îmi dau seama că nu au exercițiul lecturii.

 

Și tot din punctul tău de vedere ca redactor, spre ce se îndreaptă acum piața de carte? Care sunt trendurile? La ce să ne așteptăm în viitorul imediat? Deși se tot plâng unii că lumea nu mai citește, pare că numărul editurilor și al noutăților editoriale e în creștere… Așa este sau e doar o impresie?

Sunt mai mulți factori care intră în joc aici. În primul rând, contează veniturile populației și stabilitatea economică. Tocmai citeam că suntem pe ultimul loc în Europa la investiții în lectură, un român cheltuind doar 3,15€ pe an pe cărți. Într-o țară în care foarte mulți români abia se descurcă de pe o zi pe alta, bineînțeles că achiziția de cărți este pe ultimul loc. Apoi, un alt factor de care trebuie să ținem seama este analfabetismul funcțional care lovește generațiile tinere. În ultimii ani, testările internaționale au relevat că jumătate dintre adolescenți citesc un text, dar nu îl pot înțelege. Acești adolescenți este clar că nu își vor mai bate capul prea mult cu cititul. Și vor deveni părinți, care nu știu cât de mult îi vor mai impulsiona pe copiii lor în direcția aceasta. Va trebui să se găsească o metodă de a stârpi acest flagel intelectual. Dar asta este pentru viitorul îndepărtat. În viitorul imediat, probabil că piața de carte din România se va menține, mai ales că internetul înlesnește foarte mult acum achiziția de carte, atât prin ușurința cu care poți comanda o carte, cât și prin accesibilitatea recenziilor și a descrierilor de carte, care te pot ajuta să te hotărăști să cumperi. Însă faptul că vedem multe noutăți nu este neapărat un lucru bun, deoarece tirajele au scăzut foarte mult, iar explozia de noutăți editoriale este doar una din modalitățile în care editurile reușesc să se mențină pe linia de plutire: tipăresc multe cărți, dar în tiraje puține. Eu sper însă că, odată cu accesibilitatea tot mai mare a tehnologiei, cartea în format electronic să ia avânt mai mare decât are în prezent.

 

(L-am rugat pe Cristinel Sava să ne spună și câteva cuvinte despre studiile și experiența sa.)

Am fost un fidel student al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, urmând acolo cursurile de licență și de masterat și stagiul de doctorat, prin urmare, la sfârșitul acestui parcurs academic, sunt doctor în filologie. După terminarea facultății, m-am îndreptat spre domeniul pentru care mă pregătisem, lucrând ca redactor TV, redactor la publicația „Revista ta” și apoi redactor la Editura Viață și Sănătate și bifând pe parcurs și câțiva ani de profesorat în învățământul preuniversitar, ca suplinitor de limba engleză și limba latină. Pe lângă funcția de redactor la Editura Viață și Sănătate, sunt și cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”.

 

Interviu realizat de Florin Bică

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *