Cititul: exercițiu „fizic” pentru creier

Cititul: exercițiu „fizic” pentru creier

Cărțile ne întovărășesc pe tot parcursul vieții: când suntem bebeluși, părinții ne citesc povești, când mai creştem savurăm cărți de aventură pagină după pagină și, într-un sfârșit, când ne maturizăm, continuăm să citim cărți de suspans, care ne absorb în totalitate atenția.

Cărțile sunt o adevărată comoară. Nu te poți simți singur niciodată în compania unei cărți bune. De fapt, cititul este un obicei uimitor: cu cât te adâncești în el, cu atât ești mai atras de citit. E un mijloc plăcut de a te relaxa și de a scăpa de stres după o zi grea. Totuși cărțile nu sunt doar pentru a ne distra și a ne oferi noi cunoștințe valoroase, ci şi pentru a ne stimula intelectul, favorizând imaginaţia şi îmbogăţind vocabularul.

Cu toate acestea, cititul este un obicei care se diminuează treptat, dat fiind faptul că alte mijloace ale mass-media, mai atractive, îi iau locul. Tot mai mulți oameni preferă să se uite la televizor sau să navigheze pe internet în loc să citească. Asta în ciuda faptului că cititul este cea mai bună metodă de a-ți face creierul să funcționeze. Când citești o carte te cufunzi cu totul în ea: încerci să îți imaginezi cum arată personajele sau cum te-ai comporta dacă ai fi tu însuți în papucii unui personaj sau ai altuia. Creierul nu încetează să funcționeze.

Cărțile conțin grăunțe de înțelepciune. Găsim în ele sfaturi morale serioase; ne învață ce anume este corect și ce anume este greșit. Filosoful englez [Francis] Bacon a spus: „Cititul întregește omul.” Adevărul acestei afirmații  poate fi pus la îndoială cu greu.

E pur și simplu adevărat că cititul este pentru minte ceea ce exercițiul fizic este pentru corp. Face creierul să funcționeze, îmbogățește imaginația și, în același timp, furnizează plăcere și ajută oamenii să se relaxeze. Nici televizorul, nici internetul nu pot înlocui cărțile bune. De aceea cei care vor să fie deștepți ar trebui să petreacă cel puțin 30 de minute citind, zilnic.

 

Un articol tradus de Evelina Butnaru

Articol preluat de pe www.linkedin.com, „Reading is to the mind what exercise is to the body”

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *