Ciudată e lumea, până la urmă! Și prilej de mirare

Ciudată e lumea, până la urmă! Și prilej de mirare

Pe Jean d’Ormesson l-am „cunoscut” prin intermediul Editurii Baroque Books & Arts, iar volumul Ciudată e lumea, până la urmă! (în original, C’est une chose étrange à la fin que le monde) s-a dovedit o carte ușor de îndrăgit, deși lectura este provocatoare.

Cartea este greu de încadrat într-un gen anume; ar putea fi considerată lucrare istorică, dar și manual de filosofie, jurnal personal, volum de eseuri, lucrare de sinteză etc. D’Ormesson a scris despre frământările lui, despre întrebări existențiale, despre „de ce-urile” pe care și le adresează sieși orice om citit, dornic să înțeleagă despre lume mai mult decât ceea ce vede sau i se spune.

Încă de la primul paragraf al cărții, autorul enunță dorul care i-a determinat demersul filosofic și întocmirea acestei cărți. „Într-o frumoasă dimineață de iulie, sub soarele strașnic arzător, m-am întrebat de unde venim, încotro mergem și ce facem noi pe acest Pământ” (p. 7). Par atât de firești aceste întrebări și totuși sunt nenumărate suflete care nu și le pun vreodată. Căutarea răspunsurilor nu este nicidecum facilă pentru omul onest, care nu acceptă răspunsuri de-a gata, oferite de atâția și-atâția posesori și heralzi de adevăruri absolute – căci e lumea plină de ei.

Autorul vrea să scrie un fel de istorie a lumii. Spun „un fel de” întrucât n-aș vrea să vă imaginați sau să vă așteptați la o carte de istorie. Istoria scrisă de d’Ormesson nu pornește de un început anume, ci pur și simplu de la un trecut nedefinit. Aici trebuie să precizez că scriitorul francez (eseist, romancier, filosof, membru al Academiei Franceze, aristocrat – conte, mai exact) nu îmbrățișează o perspectivă iudeo-creștină asupra originilor lumii, mulțumindu-se doar să constate că o lume atât de frumoasă și temeinic organizată n-ar fi putut apărea din haos, dintr-o capricioasă întâmplare. „Lumea nu e un haos. Există ordine în Univers. Și frumusețe există în Univers” (p. 96).

Nu cronologia marilor evenimente ale istoriei își propune d’Ormesson să scrie, ci să înțeleagă dacă e ceva de înțeles din istorie, din viața nenumăratelor generații de ființe umane care s-au succedat pe pământ. Istoria, citim printre rânduri, este un labirint în care rătăcim cu toții.

D’Ormesson se dovedește un bun cunoscător al culturilor și civilizațiilor, iar capacitatea uriașă de sinteză îl ajută să rezume în fraze, paragrafe sau pagini pline de miez ceea ce altora le-ar ocupa cu mult mai mult. De la civilizația ivită din spuma Tigrului și Eufratului, trecând prin Egiptul marilor piramide și al fascinanților faraoni, scriitorul ne poartă prin vechile civilizații – chineză, indiană, asiriană, greacă și romană –, citând nume, figuri istorice, evenimente, toate într-o măiastră încercare de a pune lucrurile cap la cap, de a vedea dacă firul Ariadnei, al cărui capăt contemporan îl ținem deocamdată noi, nu cumva are un alt capăt la care s-ar putea ajunge mergând pe urmele de pași ai umanității.

Istoria scrisă de d’Ormesson nu este doar o istorie a omenirii, ci și una a cunoașterii, a marilor avânturi intelectuale, a ideilor care au modelat viața oamenilor de pretutindeni.

Citind Ciudată e lumea, până la urmă! nu veți subscrie oricărei afirmații. D’Ormesson scrie subiectiv. Nu istorie pură ne oferă el, ci o interpretare vădit personală, atât și cum a reușit el însuși să înțeleagă. Totuși cartea are suficiente plusuri încât să merite atenția cititorilor: scriitură elegantă, numeroase dovezi ale unei îndelungi reflecții asupra existenței și a lumii, sinceritate, curajul de a se mira în fața tainelor – nepătrunse încă sau de nepătruns – vieții și spiritului, observații și mărturisiri personale (de exemplu: „Lumea mă întristează uneori. Dar mult mai des mă înveselește. E plină de surprize.”) etc.

Cartea, tradusă din limba franceză de Tania Radu și inclusă de editori în colecția „Cadril”, are 3 secțiuni principale: „Să fie lumină!”; „De ce există ceva în loc să nu existe nimic?” și „Moartea: un început?”.

A doua secțiune ne duce către arte, științe, spațiile neexplorate ale Universului, autorul acordând o atenție specială Timpului. „Oare timpul, care a produs Universul și care nu există, ar trebui văzut drept semnătura pusă pe tabloul lumii noastre de o putere din afara ei?” (p. 163). Autorul sare de la una la alta cu rapiditatea celui care știe că nu mai are timp la dispoziție, vrând parcă să găsească un răspuns care să fie răspunsul tuturor întrebărilor. Desigur, acest periplu nu face decât să infirme faptul că ar exista răspunsuri absolute la îndemâna omului. D’Ormesson este un exponent al rasei umane și știe că doar Dumnezeul în care el însuși nu este în stare să creadă până la capăt ar putea să-i dea răspunsul și liniștea pe care le caută.

Sunt două întrebări pe care scriitorul le consideră esențiale și în jurul cărora bâjbâie de-a lungul celor aproape 250 de pagini. O spune chiar el… „N-ai cum să nu îți pui măcar o dată în viață aceste două – doar două! – întrebări, atât de simple și probabil fără răspuns, în jurul cărora ne învârtim de la primele pagini. Prima: Există Dumnezeu? A doua: Ce urmează după moarte?” (p. 177)

Nu subscriu unora dintre perspectivelor lui d’Ormesson, dar cred că exercițiul său intelectual ne poate ajuta pe oricare dintre noi să înțelegem de ce este important să ne punem întrebări ca acelea de mai sus și să căutăm noi înșine răspunsul.

În fine, a treia și ultima parte a cărții este asemănătoare unui imn, este o plângere pe tema morții. După ce conchide că moartea este sfârșitul care ne așteaptă pe toți, că viața este doar un culoar mai lung sau mai scurt spre moarte, d’Ormesson se poticnește în această realitate sumbră, conchizând că dacă Dumnezeu nu există, moartea este sfârșitul a toate. Păcat că acest demers al său, această alergare pe urmele celor mai febrile întrebări din istorie, se încheie fără speranță, fără credință.

Ciudată e lumea, până la urmă! provoacă cititorii să își ridice privirea din țărână și, privind cerul, să își pună cele mai importante întrebări posibile, să se mire și să se bucure de timpul și de suflarea lor de viață.

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *