Concert în memoria unui înger. Vieți pe contrasens

Concert în memoria unui înger. Vieți pe contrasens

Eric-Emmanuel Schmitt este, fără îndoială, un maestru al prozei scurte, iar volumul Concert în memoria unui înger dovedește lucrul acesta încă o dată.

Cartea cuprinde 4 nuvele (autorul a primit pentru ea, în 2010, Premiul Goncourt pentru nuvelă) întrețesute de un fir invizibil, dar trainic, deoarece, deși diferite și de sine stătătoare, cele 4 texte s-au născut totuși din aceeași sămânță, dintr-o singură idee, aceea a clipelor astrale de care atârnă vieți sau destine. O mărturisește chiar autorul în „Jurnalul de scriitură” inclus la sfârșitul volumului – „De îndată ce am notat ideea, surorile ei au și sosit.”

Titlul cărții este dat de cea de-a treia nuvelă, care este și una dintre cele două nuvele mai lungi ale cărții (a doua fiind cea intitulată „O iubire la Élysée”). Este o poveste despre doi tineri muzicieni – o făptură angelică și alta diabolică –, despre o alegere făcută de unul dintre ei, alegere care va schimba dramatic destinele amândurora, și despre o neașteptată inversare de roluri. Schmitt își compară eroii cu frații Cain și Abel, primii copii ai lumii și, totodată, prima coexistență a unor firi și caractere antagonice. Omul – după cum ne-o arată nuvela – construiește nu doar propria viață, ci, mai mult sau mai puțin vizibil, și viețile celor din jurul lui. Or, recunoașterea acestui lucru ar trebui să impună responsabilitate. Apoi, scriitorul francez ne demonstrează că, oricâtă ispășire am face pentru o greșeală anume, sunt consecințe care nu mai pot fi reparate niciodată. Drumul vieții ne scoate la răspântii și clipe care nu vor putea fi răscumpărate vreodată.

Prima nuvelă, „Criminala” (sper să nu vă sperie titlul), având în centru o septuagenară, Marie Maurestier, suspectată de mai multe crime, dar achitată de justiție, este un joc de-a șoarecele și pisica, cu oarecare reminiscențe din literatura Agathei Christie, o istorie despre un „demon” care își întinde tentaculele asupra unui „înger”, doar pentru a se lăsa „ispitit” de acesta din urmă pe calea bună. Citind nuvela, vă veți gândi cu siguranță cât de ușor ne angajăm uneori pe traseul virtuții din alte motive decât singurele juste. Dar vă veți întreba și dacă nu cumva, vreodată în viață, ați retras prea repede o mână întinsă, ratându-vă astfel propriul gest de bunătate.

Greg, eroul principal al nuvelei „Întoarcerea”, este un marinar care și-a petrecut o bună parte din anii vieții pe mări și oceane, departe de casă, departe de soție, departe de cele 4 fiice ale sale. Când, în timpul unei călătorii, îl trăsnește ca din cer vestea morții uneia dintre fiice, fără a ști sigur care, Greg este bulversat de faptul că se trezește gândindu-se pe care dintre fete ar prefera-o moartă. De aici nu mai este decât un pas pentru taciturnul matelot spre a-și evalua propria viață și modul în care s-a raportat la cele 5 femei din familia sa. Poveste despre timpul pierdut, ca și când în față ne-ar sta doar tinerețea fără bătrânețe, „Întoarcerea” ne provoacă pe noi, cititorii, la o analiză lucidă a propriilor legături familiale, aceasta putând fi factorul declanșator al unei regăsiri necesare, salvatoare.

Ultima nuvelă, „O iubire la Élysée”, propune o incursiune în viața cuplului prezidențial al Republicii, evident, un cuplu imaginar: Catherine și Henri Morel. El, un politician de succes, dar cu secrete care l-ar compromite. Ea, o soție neglijată, stăpână peste secretele soțului ei. Relația celor doi soți se deteriorează vizibil, ajungându-se la paranoia și acuze grave. Micul război conjugal este întrerupt însă de un eveniment neașteptat și bulversant, care așază viața soților pe un făgaș fără întoarcere. Schmitt ne scrie printre rânduri o scrisoare despre cum anume am putea să regăsim puterea de a ne ierta reciproc și de a ne regăsi aripile de înger, pierdute sub molozul orgoliului și al ambițiilor de tot felul.

Mi-a plăcut că Schmitt mi-a oferit (și le oferă și altora, desigur), prin intermediul nuvelelor sale, ocazia de a reflecta asupra propriei vieți, de a mă regăsi mai mult sau mai puțin în diversele lui personaje, de a simți că orice zi este o zi în care aș putea să schimb ceva, radical, în bine în propria viață și în aceea a celor din jur. În ultimă instanță, Concert în memoria unui înger ascunde în paginile sale o meditație asupra ocaziilor de mântuire, a momentelor când am putea salva propriile destine de pe traseele nemarcate care ne cufundă în nefericire și dezamăgiri. Autorul ne însoțește într-o călătorie care ne trece prin emoții și stări dintre cele mai diverse. La final – sper eu – veți simți că marile naufragii din viața noastră sunt cauzate de pierderea controlului și intrarea pe contrasens, de ratarea momentelor oportune, de închiderea ochilor în fața bornelor morale, de falsa speranță că mai e timp berechet. Poate că, simțind acest lucru, vom găsi firul Ariadnei care să ne scoată din labirintul existenței.

Dacă sunteți în căutarea unei cărți care să se potrivească grabei și aglomerației din rutina voastră zilnică, vă recomand această carte a lui Schmitt. Să nu ratați nici „Jurnalul de scriitură” din final. Este de mare ajutor pentru a înțelege ideea care leagă cele 4 nuvele într-o carte, dar și pentru a descoperi în ce fel cititorii ar putea deveni parte a istoriilor relatate.

Cartea Concert în memoria unui înger a apărut în seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt la Editura Humanitas, în 2015. În aceeași serie mai puteți găsi și: Oscar și Tanti Roz; Domnul Ibrahim și florile din Coran; Evanghelia după Pilat; Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri ș.a.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *