Inocență într-o lume a ignoranței. Băiatul cu pijamale în dungi

Inocență într-o lume a ignoranței. Băiatul cu pijamale în dungi

Cartea lui John Boyne, Băiatul cu pijamale în dungi, trasează, prin fiecare cuvânt, contururile unei lumi superficiale, în care haina îl face pe om, gradul militar este mai presus de binele familiei și ordinele lui Fury se impun în detrimentul conștiinței umane – o lume abrutizată sub auspiciile celui de-al Doilea Război Mondial și bine delimitată de un gard de sârmă ghimpată.

Băiatul cu pijamale în dungi este o carte ușor de citit, dar greu de acceptat, cu o poveste neobișnuită și devastatoare pentru sufletul omenesc, redată prin ochii unui copil, fără a fi însă o carte pentru copii.

 

O prietenie prin… gard

Bruno are 9 ani și locuiește la Berlin, într-o casă cu cinci etaje, împreună cu familia sa. Existența băiatului este zguduită în momentul în care, din cauza avansării tatălui său, familia trebuie să părăsească Berlinul pentru a locui la Auschwitz, în proximitatea lagărului de concentrare. Contextul politic nu-i este explicat lui Bruno, toți din juru-i încercând să-l menajeze cu privire la atrocitățile locale, drept pentru care este lăsat să pronunțe în voie Out-With în loc de Auschwitz.

Deși nu înțelege de ce pe strada lor nu există copii și nici măcar alte case, de ce un profesor vine regulat să le predea lecții lui și surorii sale și motivul pentru care sute de bărbați îmbrăcați în pijamale cu dungi se întrezăresc de la fereastra dormitorului său, Bruno încearcă să se conformeze noilor rigori ale familiei. Viața lui anostă capătă sens când, plecat să exploreze împrejurimile, îl întâlnește pe Schmuel, un băiat evreu. Bruno rămâne consternat de paloarea și tristețea care umbresc chipul micului evreu, neînțelegând cum poate acesta să fie posomorât într-un loc plin de copii.

Deși gardul de sârmă îi împiedică să se joace, cei doi băieți ajung să petreacă zilnic timp împreună, discutând și clădind o prietenie autentică. Întovărășirea lor evidențiază o serie de antiteze dureroase. Egoismul nevinovat al lui Bruno iese în evidență când acesta i se lamentează lui Schmuel din cauza casei foarte mici în care locuia familia lui, o casă cu doar trei etaje. Băiatul se plânge că nu are prieteni și că este nevoit să învețe istorie și geografie, deși îi sunt pe plac literatura și artele. În contrast, suferința lui Schmuel, deținut în lagăr, este mai palpabilă și impune un simțământ al urgenței rezolvării ei. Cu toate acestea, Schmuel dă dovadă de empatie față de Bruno.

În pofida respectului pe care-l are față de părinți, Bruno simte că există multe lucruri în neregulă în familia sa: mama este tristă în permanență, iar tatăl este deosebit de secretos și foarte strict. Bruno observă diferențe fundamentale între ceea ce îi spune tatăl său despre evrei și ceea ce îi povestește Schmuel.

Treptat, fiul comandantului își uită cei mai buni prieteni din Berlin, exersează zilnic diverse forme ale generozității față de Schmuel și, mai apoi, face gestul suprem și ultim: îmbracă pijamaua în dungi și pășește alături de prietenul lui dincolo de gardul de sârmă ghimpată, într-o lume pe care și-o imaginase… altfel.

„Îmbracă haina care trebuie și te vei simți persoana care pretinzi că ești”, spune la un moment dat bunica lui Bruno.

 

Inocență și ignoranță

Modul în care Bruno caută explicații credibile pentru tot ceea ce observă în Out-With face o trimitere elocventă la atitudinea adulților, mai precis la refuzul lor de a conștientiza ce se întâmpla de fapt în lagărele de exterminare.

Când pronunță eronat titulatura de Führer, spunând Fury, Bruno se referă la Hitler. Auschwitzul devine, după cum am amintit, Out-With, iar hainele dungate ale deținuților sunt, în închipuirea lui, susținută și de tăcerea părinților, simple pijamale. În ce îl privește pe Schmuel, Bruno crede că acesta și familia lui locuiesc în lagăr ca urmare a propriei alegeri, că acolo există mulți copii care se joacă necontenit și nu insistă să afle motivele subnutriției prietenului său.

Ignoranța băiatului face din acesta un simbol al pasivității cetățenilor și chiar a soldaților cu privire la acțiunile regimului nazist.

 

Critici

Mai puțin o poveste realistă și mai degrabă o parabolă sau o alegorie, Băiatul cu pijamale în dungi este, în esență, o carte despre Holocaust. Mesajul cărții, în ciuda formei sale simple, este puternic, percutant. Cu toate acestea, cartea a avut parte și de critici mai puțin favorabile, mai cu seamă în ce privește subtilitățile lăsate în seama interpretării cititorului și nivelul de agresivitate. Stilul ludic și lacunar al cărții ridică în mintea cititorului mai multe întrebări obsesive, mai ales asupra deznodământului abrupt și implacabil.

 

În loc de concluzie

John Boyne s-a născut la Dublin, în 1971. A studiat literatură engleză și creative writing la universități de prestigiu. Până acum a publicat nu mai puțin de 15 romane, dintre care 10 pentru adulți și 5 pentru copii.

Băiatul cu pijamale în dungi a fost numărul 1 în lista de bestselleruri a publicației The New York Times și a stat la baza unui film realizat în 2008. Cartea a fost vândută în peste 9 milioane de exemplare în întreaga lume, fiind tradusă în peste 50 de limbi.

Dacă v-a plăcut sau dacă o să vă placă Băiatul cu pijamale în dungi, vă recomand și alte cărți asemănătoare: Hoțul de cărți de Markus Zusak; Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr; Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson; Noaptea de Elie Wiesel; Numără stelele de Lois Lowry; Jurnalul Annei Frank și O mie să cadă de Susi Hasel Mundy.

 

Un articol de Renata-Adelina Ionescu

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *