Poiana cu izbuc. Versuri ovale

Poiana cu izbuc. Versuri ovale

Un volum de poezie care să treacă de 200 de pagini este o raritate în zilele noastre, iar când se întâmplă să apară face sprâncenele să se ridice în semn de prudență sau chiar de neîncredere. Cantitatea pare să arunce o umbră asupra calității versului. Nimic mai neadevărat în cazul volumului Poiana cu izbuc al lui Ion Buciuman.

„Și înainte, și după lectură simt la fel: în acest volum este sută la sută poezie, așa cum a fost și va fi chiar umblarea autorului”, ne recomandă de pe coperta 4 un alt poet, Daniel Chirileanu.

Când am început discuțiile cu autorul, prin toamna-iarna lui 2014, nu îmi închipuiam decât că va ieși o carte frumoasă, fără să știu că va lua calea tiparului nu doar o carte frumoasă, ci una dintre cele mai frumoase pe care le-am lucrat ca redactor. Astăzi, scriind aceste rânduri, țin în mână Poiana cu izbuc și știu că este una dintre cărțile la care orice redactor s-ar uita cu drag. Și totuși…

Și totuși vreau să scriu despre carte ca simplu cititor, nu ca redactor al ei.

Poezia din Poiana cu izbuc este pătrunsă de sevă creștină în proporție de 100%. Poetul Ion Buciuman este păstor de suflete, iar creația sa literară n-avea cum să se apere sau doar să fie atinsă de preocupările sale, ci este străbătută de la un capăt la altul și cotropită deplin de frământările, întrebările, speranțele și poate chiar obsesiile unei vieți închinate lui Dumnezeu, Bibliei și oamenilor ca oi din turma Marelui Păstor.

Tot ce a scris poetul este cuprins între două hotare precise ale cărții, ca și cum poetul ar vrea să se asigure că am înțeles că tot cuprinsul dintre aceste limite este bucățică ruptă din sufletul lui, că vom pătrunde într-un spațiu intim, că-l vom descoperi vulnerabil. Cele două hotare sunt poezia „Avatar” (carte de vizită și autoportret al poetului Buciuman) și poezia „Memoriu de activitate” (subintitulată de autorul însuși „rugăciune de încheiere”). Ambele sunt răzbătute de același fior al efemerității, de aceeași domolire reflexivă pe care doar trecerea anilor mulți i-o poate oferi unui om, chiar și poet fiind. „Sunt aburul frumos, de dimineață / Scăldat în rouă și sbicit în soare, / Ienupăr sunt, pe măgura semeață, / Și aurul din raza care moare.” Acestui „C.V.” din prima poezie menționată i se adaugă următoarele versuri din cea de-a doua poezie: „Am obosit, / Atins de asfințit, / Și-mi număr frunzele-n rugină / La căpătâiul lumii, în lumină lină.”

Volumul are nu mai puțin de 9 secțiuni cu poezii grupate mai mult sau mai puțin tematic, iar prima dintre acestea este intitulată „Ioanine”, fiind înrădăcinată în textul profund al Evangheliei după Ioan. Cum s-ar spune, la început au fost ioaninele… Poeziile reiau aici episoade cunoscute din evanghelie, trecute însă prin ochiului minții poetului, care face exerciții de hermeneutică și caută să citească printre rânduri, găsind nuanțe care, la o lectură superficială a textului biblic, i-ar scăpa ochiului neexersat.

„Mir de nard”, a doua secțiune a cărții, s-a născut din meditația poetului asupra destinului unei femei căreia autorii Bibliei i-au pus la dispoziție un spațiu generos; este vorba despre Maria Magdalena, a cărei călătorie spirituală a fost sinuoasă și, într-un final, triumfătoare. Urmează „Șapte suspine divine”, un mic buchet de poezii încoronate cu o coroană de spini și parfumate de durerea actului hristic ispășitor; aici poetul ne întoarce privirile spre o scenă cu care, oricât de mult am zăbovi asupra ei, nu ne vom putea familiariza niciodată – Hristos pe cruce, apăsat de povara păcatelor umanității.

Urmează secțiuni mai consistente, „Cântece de primenire” și „Ad libitum”, o inedită secțiune de versuri traduse din opera altor poeți, intitulată „Redări”, apoi iarăși trei secțiuni bogate în vers, „Intermezzo”, „Fractali” și „Cântece cu gămălie”. În poezia lui Ion Buciuman, spațiul și timpul biblic se îmbină subtil și natural cu spațiul și timpul propriei experiențe de viață, cu amintirile copilăriei și peregrinările de mai târziu, cu specificul arealului mioritic și, mai cu seamă, cu spațiul și timpul sufletului poetului.

Temele majore ale cărții sunt dragostea, cu multiplele ei valențe, credința, cu suișuri și coborâșuri, escatonul, ca speranță ultimă, Hristos, ca Logos sublim și Rob suferind, natura, ca manual de frumos și casă de odihnă, rugăciunea, ca versiune a poeziei, admirația, ca exercițiu de stil și de perfecționare interioară, nostalgia, ca lacrimă lirică și ovalul, ca tainic mod al poetului de a privi lumea.

În cuvântul-înainte al cărții, scriitoarea Hanna Bota, ea însăși poetă, notează despre forma versului și despre arhitectura poeziei lui Ion Buciuman:

„Preocupat de tehnica versului de decenii întregi, Ion Buciuman reușește să distileze versul într-unul clasic, iubind rima, mimând ușurința de construire, deși, meticulos și preocupat de perfecțiune, cine știe cât timp și câte variante au fost necesare până la acest ultim vers pus în fața cititorului. Totuși, ca o răsuflare, ca o pauză într-atâta ordonare, regăsim refugiat câte un poem cu vers alb, ca o mostră a unei modernități accesibile, dar refuzate, Ion Buciuman regăsindu-se mai abitir în cavalerismul exprimărilor reverențioase, decât în ofertele postmoderniste ale prozodiei.”

Ion Buciuman a realizat o emisiune dedicată poeziei; este vorba despre „Poezia Speranței”, difuzată timp de mai mulți ani de Speranța TV. A fost prezent în mod constant și semnificativ pe diverse pagini web dedicate exercițiului poetic și și-a lăsat amprenta lirică în diverse publicații (Antologie de poezie și comentarii becartiene; Psaltirea renascentistă franceză). A scris cărți de meditație și devoțiune: Cântec peste munți; Mari făgăduințe din Scriptură; Succesul la un pas de tine; Până la cer; Providență și har în viața lui Moise. Chiar și copiii au găsit în Ion Buciuman un prieten de joacă, el fiind autorul cărții de versuri Melania, ghici! Versuri mici. Trebuie spus că poetul Buciuman a organizat de-a lungul anilor festivaluri de creație literar-artistică pentru tineri, că a fondat Cenaclul „Orion”, la Bacău, în 1987, și că a fost unul dintre cofondatorii Cenaclului „Fractali”, la București, în 2012.

Volumul Poiana cu izbuc a apărut în 2015 la Editura Viață și Sănătate, fiind inclus în colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș”.

1 Comment

  • ion buciuman Posted 15/09/2017 23:20

    Deși elogiul lui Florin Bică depășeșete cu mult valoarea reală a volumului meu de versuri, acept cu înțelegere acest comploiment nemeritat dar care mă obligă și mă îndatorează imens pentru adevăr și literatură.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *