Amintiri și speranțe din cuibul nobililor

A te îndoi de talentul și profunzimea clasicilor ruși ar fi fără sens. Indiferent de propriile gusturi și mici pasiuni literare, îți dai seama cu ușurință că te afli în fața unei cărți mari, care inspiră respect și care îți va însoți gândurile zile în șir: Un cuib de nobili.

În lista faimoșilor autori ruși se remarcă Ivan Turgheniev (1818-1883), prozator de mare finețe și abil observator al moravurilor unei Rusii tot mai frământată social și politic. Opera lui cuprinde în special romane, dar și proză scurtă. Turgheniev a devenit o voce importantă în peisajul literar al epocii în care a trăit datorită cărții Povestirile unui vânător (1852), o colecție de povestiri care aduceau în atenția publicului caracterul mizerabil al vieții țăranilor ruși, legați încă de glie.

Publicului român de astăzi, Editura Litera îi pune la dispoziție un volum ce include două texte oarecum scurte, dar puternice prin scriitură, observație și mesaj: Un cuib de nobili (1859) și Rudin (1857). Cele două cărți pot fi analizate separat, dar și împreună, având și unele teme comune. Calitatea lor este însă aceeași.

Un cuib de nobili prezintă povestea unui nobil, Lavrețki, crescut de niște părinți distanți și având parte de o educație precară. Eroul se căsătorește cu o femeie prea expansivă pentru el, aceasta părăsindu-l după un timp. Întors în Rusia la verișoara lui, Maria D. Kalitina, Lavrețki intră în cercul ei de prieteni și descoperă o altă latură a vieții, care îi va duce necazuri.

Romanul Rudin îl are în centru pe personajul eponim, reprezentant al tinerimii rusești, cu educație căpătată peste hotare. Printr-o întâmplare, eroul intră în cercul familiei Mihailovna, unde își câștigă repede locul datorită agerimii minții. În plus, câștigă și o admiratoare înfocată, care îl va face să mediteze asupra sensului vieții și a rostului său pe lume. Rudin vorbește despre o generație de oameni capabili, dar care nu au fost în stare să se realizeze pe plan material și să se integreze în societate.

Ambele romane sunt tributare timpului în care au fost concepute. Ambele surprind starea de spirit din Rusia acelor vremuri, lansând o întrebare care trebuie să fi fost provocatoare pentru generațiile de atunci: Ce înseamnă să fii rus în epoca deschiderii față de Occident? Se remarcă de asemenea tendința de a privi viața prin lentilele scepticismului și nihilismului, curente puternice în perioada descrisă de autor. Toate aceste detalii, mai mici sau mai evidente, dau tabloului zugrăvit de Turgheniev un colorit și mai puternic.

Dincolo de elementele legate mănunchi prin apartenența la un anumit timp și un anumit spațiu, ambele romane sunt universale, prin mesaj, prin explorare a ființei umane, vorbindu-i fiecărui om. Un element comun celor două opere este povestea de dragoste care nu se supune neapărat rigorilor și așteptărilor cititorilor. Este interesant felul în care Turgheniev descrie relația de dragoste și sentimentele personajelor, născând întrebări în sufletul cititorilor. Cât de corectă, cât de serioasă este dragostea și care vor fi consecințele sale? Răspunsul, ca aluzie, apare în text, cititorului rămânându-i sarcina de a duce ideile mai departe.

Nu atât de pregnantă, dar la fel de puternică este ideea autorului despre educație. Fiecare personaj trece printr-un anume tip de educație, fapt ce va rodi mai târziu în acțiunile sale. Lavrețki este ignorat de părinți, dar îndopat cu informații care, până la urmă, îi vor fi inutile. Rudin este tobă de carte, capabil să câștige dezbateri, să scrie articole științifice, dar nu se poate integra în societate, nu-și găsește locul și este incapabil de relații autentice cu alte ființe umane.

Turgheniev este priceput și important ca scriitor tocmai pentru că așază semințele, pictează înaintea cititorului un tablou impresionant și apoi îl lasă pe acesta să îl termine. Proza lui se ocupă de marile dileme ale sufletului, cu care ne confruntăm fiecare dintre noi.          

Pe lângă calitatea ideilor, trebuie menționat și stilul autorului, aceasta impresionând prin minunate descrieri și abilitatea sa de a da viață obiectelor, naturii, cadrelor. Fiecare scenă în care se mișcă personajele pare reală, are gust, miros, pare palpabilă. Fiecare dintre personaje, la rândul său, își joacă bine rolul, fiind bine construit și irepetabil.

Orice operă a lui Ivan Turgheniev merită citită. Volumul acesta poate fi un bun început, o primă incursiune curajoasă și profundă în lumea schițată de marele autor rus, ale cărui opere literare pot produce în cititor o suită de reacții pozitive, deoarece răspund unora dintre marile întrebări ale sufletului și oferă impulsul necesar pentru a deveni oameni mai buni.