Bookfest 2018: impresiile unui vizitator grăbit

Bookfestul istoric – cum l-au anunțat chiar organizatorii – a devenit istorie. Și-a închis porțile, iar vizitatorii s-au întors la casele lor, cu impresii împărțite. Împărțite sunt și ale mele și le notez de-a valma în rândurile următoare.

O primă surpriză, plăcută, pentru cei care au fost la ediția bucureșteană a Bookfestului, a fost amplasarea standurilor de carte în noile pavilioane B (în B2, mai exact): mai mari, aerisite, spațioase, mai curate, cu grupuri sanitare și chiar locuri de popas la un suc. I-am mărturisit unui prieten că trecerea acestea, de la pavilioanele îndepărtate la cele noi, îmi amintește de trecerea de la vechea piață Obor la cea din noua hală. Așa și aici; n-a mai fost un simplu târg, ci a început să miroasă a salon.

Vizitând salonul de carte vineri, adică de 1 Iunie, m-am așteptat la aglomerație. Era Ziua Copilului și, totodată, o zi liberă la nivel național. Într-adevăr, lume, lume multă, mai ales la standurile anumitor edituri… Să le mai trec în revistă? Cred că le știm. Surpriza cea mai mare am avut-o intrând în „castelul” din cutii al grupului editorial ART. Abia aveai loc de-ntors, iar ca să ajungi la o carte sau alta trebuia să ai foarte multă răbdare, mai ales că publicul nostru cititor are totuși maniere dâmbovițene – te calcă, te înghesuie, are mereu prioritate, vrând să fie „primu’ și la carte”. Oamenii stăteau la cozi lungi ca să cumpere cărțile dorite și, trebuie să admit, nu știu dacă am mai văzut astfel de cozi la carte în România. Vorba unui prieten care mă sunase chiar pe când mă aflam la ART: „E bine că se înghesuie lumea să citească.”

Pentru cei interesați de noutăți editoriale, adică, probabil, cei mai mulți dintre cei care au trecut pragul salonului de carte, au existat – zic eu – destule noutăți. Și o zic din perspectiva bugetului pe care românul de rând și-l permite pentru investiția în cărți, nu prin comparație cu vreun mare târg de carte european sau de aiurea. Am zărit cu coada ochiului și cumpărători cu pungi pline, și copii fericiți că părinții le-au cumpărat o carte. Editurile au adus titluri noi și, totodată, reeditări.

Și pentru că tot am amintit copiii, trebuie să remarc o creștere vizibilă a interesului editorilor pentru acest segment de public. Edituri noi care publică doar pentru copii, mai multe titluri pentru copii la editurile care publicau prea puțin pentru acest segment de public, evenimente și spații destinate copiilor ș.a.m.d. Desigur, trebuie subliniat că nu toate editurile care publică pentru copii oferă calitatea dorită. Editura Arthur este, fără doar și poate, regina neîncoronată la acest capitol, cu titluri greu de numărat, alese pe sprânceană, în condiții grafice de excepție.

Reducerile de preț au fost mai mici ca altădată, semn că, pe o piață de carte unde sunt din ce în ce mai multe titluri (cu tiraje în scădere), editurilor le este tot mai greu să reziste. Pentru cumpărător însă, supraviețuirea editurilor nu este o prioritate. Buzunarul însă, da. Ar fi nevoie de politici care să îi ajute pe editori să pună la îndemâna publicului acest instrument important pentru creșterea calității vieții: cartea. Mă întreb însă, al câtelea pe lista priorităților, după problema justiției, este acest subiect în ochii guvernanților noștri?

Din păcate, sunt și edituri care, deși participă cu regularitate la târgurile și saloanele de carte, nu și-au mai făcut update de foarte mulți ani. Cărțile lor arată ca vai de ele, titlurile sunt neinteresante – ce mai, sunt edituri-mumii! De altfel, trecând pe la toate standurile de carte, am văzut o mulțime nenumărată de cărți pe care n-aș avea curiozitatea nici măcar să le răsfoiesc și m-am trezit întrebându-mă după ce criterii își selectează editorii cărțile de publicat. Oare există public interesat și pentru cărțile acelea? Habar nu am. Cert e că românii par interesați mai ales de dezvoltarea personală (of, de și-ar face efectul odată cărțile astea!) și de OSHO.

Am remarcat, desigur, amenajarea mai multor spații destinate organizării de evenimente. Este un alt plus câștigat de Bookfest prin trecerea sa în pavilioanele B. Lansările de carte, ca de obicei, atrăgeau mai mulți sau mai puțini vizitatori în funcție de editură, titlul lansat, vorbitori etc.

Fără a pretinde că doar aceste edituri merită, ținând cont de titlurile selectate, de grafică și de calitatea produsului final, le dau votul meu unor edituri mai mici: Baroque Books & Arts și Seneca. Fac o treabă foarte bună.

„Standul” dedicat invitatului special, adică Statele Unite ale Americii, a generat, din câte am înțeles din presa cancanieră, un mic „scandal”. Am trecut să-l văd și eu – standul, nu scandalul. Nimic impresionant. O banală imitație a arhitecturii din Sudul nord-american. Găsesc exagerate și inutile reacțiile celor care și-au anulat participarea la evenimentele literare anunțate, pe motiv că spațiul respectiv ar fi glorificat plantațiile și sclavagismul din America secolului al XIX-lea. Astfel de mostre de suflat în iaurt și de adeziune la prințipurile corectitudinii politice sunt la fel de caraghioase pe cât ar fi refuzul de a vizita piramidele pe motiv că ar glorifica sclavagismul egiptean sau de a călători cu metroul bucureștean din cauză că a fost construit în timpul dictaturii ceaușiste. În fine…

Bookfest 2018 a adus și lucruri bune, dar este evident că mai sunt multe de îndreptat – în ce privește activitatea editorială românească, organizarea unor astfel de evenimente și creșterea interesului publicului cititor, mai ales acum, când pare că nu mai ai (neapărat) parte dacă ai carte.