Cel dintâi mister. Trăim, dar cum de?

Viața este cel dintâi mister. Cum de existăm? Prin ce proces misterios am apărut pe lume din câteva celule, ca ființe complexe, înzestrate cu rațiune? Aflăm câteva răspunsuri din cartea Katharinei Vestre, Cel dintâi mister (Publica, 2018).

Volumul este destinat unui public larg, limbajul folosit fiind în bună parte accesibil. Asta nu înseamnă că cititorul va înțelege totul. Cel puțin nu fără un efort suplimentar, care poate consta fie în mici cercetări pe internet, fie în discuții cu specialiști familiarizați cu subiectul. Totuși Cel dintâi mister este un efort lăudabil de a prezenta lucrurile cât mai simplu, capitolele incluzând și mici ilustrații realizate de sora autoarei, Linnea Vestre.

Povestea plină de mister începe cu un ovul și milioane de spermatozoizi. Cel puțin atât știe oricine. Dar ceea ce se întâmplă mai departe rămâne, pentru un public larg, un proces tainic, în urma căruia se naște (vine pe lume) un copil. Aceasta este povestea noastră, a fiecăruia dintre noi, iar autoarea are grijă să i se adreseze direct cititorului, la persoana a doua, singular, conștientizându-l permanent că… asta i s-a întâmplat și lui. Așa a apărut el pe lume.

Descrierea propriu-zisă a procesului prin care se formează întâi embrionul, apoi fătul și așa mai departe este însoțită de referințe la studii diverse, realizate de cercetători în domeniu, și de numeroase exemple, de comparații cu lumea animală, astfel încât cititorul să poată face diverse conexiuni și să înțeleagă că deslușirea acestui minunat mister este un proces de lungă durată, început din cele mai vechi timpuri, dar accelerat și adus la standarde științifice recent, în ultimele decenii, o dată cu revoluția tehnologică.

Cititorul află din paginile cărții că multe dintre lucrurile care păreau să nu aibă o însemnătate deosebită, în concepția unor generații anterioare de cercetători, au de fapt un rol covârșitor și că de cele mai mărunte celule atârnă viitorul ființei umane aflate în construcție. E cazul celulelor gliale, considerate inițial un „adeziv” pentru alte celule, un material de umplutură, dar care, după cum se știe astăzi, sunt absolut necesare sistemului nervos.

„Tu ai în mare cam treizeci și șapte de mii de miliarde de celule. În mare, pentru că sunt atât de nebunesc de multe, încât nimeni nu va sta vreodată să le numere, una câte una” (p. 32). Informațiile de genul acesta, detaliile presărate în carte trezesc uimire, fac sprâncenele să se ridice, iar pe alocuri copleșesc pur și simplu cititorul. Dacă e harnic, acesta își poate lua o mulțime de notițe care să stea sub titlul de „Știați că?”.

Știați că femeile însărcinate, care suferă crize cardiace, au mai multe șanse să supraviețuiască decât cele care nu sunt însărcinate? Știați că celule cu ADN-ul copilului supraviețuiesc în organismul mamei timp de decenii întregi? Știați că vasele de sânge ale balenei albastre sunt atât de mari încât un om ar putea înota în interiorul lor? Știați că celulele osoase ale omului sunt ajustate și înlocuite zi de zi, astfel încât întregul schelet este înlocuit o dată la 10 ani? Știați că stângacii își sug degetele de la mâna stângă încă de când se află în pântecele mamei? Știați că mirosuri precum cel de vanilie, mentă sau morcov trec în lichidul amniotic, devenind familiare fătului? Știați că, dintre simțuri, văzul este cel mai puțin dezvoltat în momentul nașterii? Știați că, în luna a 5-a, tot corpul fătului este acoperit de un fel de puf, care îi protejează pielea de uscăciune?

Sunt câteva exemple de informații pe care le puteți afla din carte.

Citez. „Așa că la doar 22 de zile după concepție, acest mic tub cardiac va bate pentru prima dată” (p. 50). Citez din nou. „În același timp, propriii tăi rinichi încep să se antreneze în liniște și pace pentru jobul lor viitor. În a noua săptămână, ei produc deja urină” (p. 92). Și iarăși citez. „Primul va fi simțul pipăitului. Acesta devine activ în a doua lună, când începi să reacționezi atingând zona gurii, iar apoi celelalte părți ale corpului” (p. 103). Iar ultimul citat e… „La două luni după concepție, exersezi deja respirația, inhalând și exhalând lichidul amniotic din plămânii tăi încă neterminați” (p. 123). Aceste câteva citate ar trebui să ne pună pe gânduri. Ele arată că 4 luni, 3 săptămâni și două zile, filmul lui Cristian Mungiu, prezintă nu povestea tristă a unei femei care nu poate face ce vrea cu corpul ei, ci povestea unei crime. Citind cartea, ajungi să te întrebi fără să vrei: Care este momentul în care începe viața?

Ochiul de nespecialist rămâne uimit de complexitatea proceselor care conduc treptat, de-a lungul a 9 luni, la formarea și nașterea unei ființe umane vii. Felul în care fiecare celulă își cunoaște locul și rolul de îndeplinit, punctualitatea cu care își îndeplinește sarcinile – există în toate acestea un proiect, un design care nu poate să fi apărut la întâmplare. Viața nu poate fi rezultatul unui haos. Tocmai de aceea cititorul va rămâne mirat de notele Katharinei Verste cu privire la evoluția vieții de-a lungul a multe sute de milioane de ani. „Strămoșul nostru comun [al nostru și al musculiței de oțet] s-ar putea să fi fost un vierme modest…”, notează autoarea. Câteva pagini mai încolo afirmă că strămoșul nostru „semăna cu un pește și popula uriașul ocean primitiv”. Apoi avansează numere spectaculoase: viața pe planeta Pământ are o istorie de 3,8 miliarde de ani. Și așa mai departe. Adevărul este că toate aceste ipoteze științifice sunt necesare dacă elimini ipoteza Inginerului transcendent, care a creat viața pe Pământ. Cum să explici complexitatea ordonată a organismului uman, dacă nu prin introducerea în ecuație a unui număr de ani absurd de mare? Doar miliardele de ani nenumărate ar putea explica cum de balenele „au pășit pe pământ în patru picioare, înainte de a se întoarce în apă” (p. 75).

Dincolo de cadrul evoluționist în care își concepe textul, autoarea prezintă procesul formării ființei umane, cu date concrete, verificabile, astfel încât lectura cărții poate aduce un plus de informație oricui.

Volumul Cel dintâi mister. Povestea ta – dinainte de a te naște a fost tradus din limba engleză de Mihaela Apetrei și publicat în colecția de știință a Editurii Publica.