Cititori, la măsurat! Cum să citești o carte

Citim cărți. Multe, puține, pe fugă sau aprofundat. Probabil că unii dintre noi ne confruntăm cu această întrebare: cum să fac să citesc cât mai bine o carte ? Să iau tot ce e important de pe ea, la fel ca o legumă consumată în întregime, pentru a obține toți nutrienții necesari. S-ar putea să fi găsit un răspuns la această dilemă, tot sub forma unei cărți! Deloc paradoxal.

Cum se citește o carte: ghidul clasic pentru o lectură inteligentă este un volum scris de către Mortimer J. Adler și Charles van Doren, doi scriitori și educatori americani, publicată pentru prima dată în anul 1940, dar revizuită și adăugită în anul 1972. Versiunea românească, apărută la editura Paralela 45 este această a doua versiune.

Așadar, ce oferă în mod special acest volum? Se ridică la înălțimea acestei provocatoare pretenții? Răspunsul scurt ar fi că da, reușește ce își propune. Avem o rețetă aproape infailibilă (oriunde există eșec) prin care un om simplu care citește fără spor poate ajunge să își dezvolte abilitatea de a citi mai aprofundat. Ca avertisment, trebuie ținut seama de faptul că autorii nu iau în calcul literatura beletristică decât în mod tangențial. Avem astfel Cărți practice, Istorie, Știință și Matematică, Filozofie și Științe Sociale.

Cu siguranță acest volum se încadrează în rândul cărților practice datorită gamei variate de sfaturi pe care ni le oferă pentru a ne putea transforma în cititori productivi, dar nu numai. La început s-ar putea să ne pară puțin condescendentă prin tonul adoptat. Suntem luați de la nivelul cel mai de jos, primim o carte în mână și ni se arată cum să o deschidem și cum să o cântărim.

Un sfat important este acela de a nu o judeca după copertă, ci după cuprins. Acolo vom găsi informații mai utile despre conținutul ei, decât dintr-o foarte-foarte scurtă prezentare și o imagine mai mult sau mai puțin convingătoare. Cartea ne vorbește, dar trebuie să avem și urechile ciulite pentru a auzi tot ceea ce are de spus.

Se vorbește de trei stadii de lectură, parcurse de-a lungul volumului, în progresie până la cel din urmă. Dacă ajungem acolo, putem fi siguri că ne vom putea folosi bine și pe de-a-ntregul de conținutul volumului dorit de noi. Vom deveni cititori mai inteligenți, capabili să discearnă adevăratele cărți de cele care ne-ar face să pierdem timpul.

La finalul cărții se află niște anexe. În primul rând o listă cu marile cărți ale omenirii (gândul ar trebui să ne ducă la Iliada, Mizerabilii, Faust sau Ferma animalelor), o listă care reprezintă o provocare pentru orice cititor avid. Și aici nu e vorba de grabă, ci de drag. Mii de ani de literatură ar trebui să ne însoțească pe parcursul unei vieți de om. După aceea, în încheiere se mai află câteva teste pentru a verifica nivelul la care am ajuns în aprofundarea cărților.

Cred că această carte ar trebui citită de cât mai multă lume. Aș îndrăzni să spun că ar trebui studiată în școli. Ar cauza un regres evident al ignoranței și ar da naștere unor cititori pasionați și echilibrați. Pare un vis frumos. Un vis care se poate realiza așezând carte peste carte.