Despre „sfințenia” foii. Cum ne iubim cărțile?

Fiecare iubitor de carte se bucură de posesiile sale și se laudă cu ele. Indiferent dacă sunt multe sau puține, cărțile reprezintă un tezaur, atât prin informația pe care o conțin, cât și prin valoarea sentimentală care îl leagă pe cititor de ele. O investiție în cărți este o investiție într-un prezent confortabil și într-un viitor mai luminos.

Când vine vorba despre a rămâne față în față cu cartea, există mai multe atitudini pe care cititorul, sau posesorul, le poate adopta față de aceste obiecte materiale ce sunt, până la urmă, simpli cărăuși care poartă informația de la autor la cititor. Fiind deci vorba despre obiecte materiale, trăim mereu cu pericolul constant al degradării lor. De aceea este importantă depozitarea lor, a cărților. La fel cum importante sunt și altele, grija cu care le transportăm dintr-un loc în altul sau cu care le așezăm pe un birou, într-un rucsac sau altundeva, grija cu care le manevrăm atunci când citim sau când le purtăm după noi prin vreun mijloc de transport în comun ș.a.m.d.

Cunosc persoane care iubesc cărțile, iar dragostea lor se manifestă printr-o atenție aproape maternă față de volumele pe care le dețin sau printr-o atenție sporită atunci când este vorba despre cumpărarea unor cărți la mâna a doua. Când, în cazul unor astfel de persoane, se întâmplă să fie cartea puțin uzată, să aibă „urechi”, ideea cumpărării ei iese din discuție, chiar dacă subiectul cărții este unul tentant.

Este corect sau incorect să ne îngrijim de cărțile noastre ca de niște ființe vii? Aceasta este întrebarea…

Desigur, trebuie să admitem că nici alternativa nu este plăcută. Când găsești în rafturile bibliotecilor sau anticariatelor cărți cu cotor rupt, cu pagini lipsă sau peste care a fost vărsată supa ori cine știe ce, simți că ți se rupe inima. Mulți dintre cititorii „de ocazie” tratează cărțile ca pe simple lucruri utile, dar fără prea mare importanță în sine.

Aș vrea să mă folosesc aici de câteva citate despre cărți, citate care îmi par convingătoare. De exemplu, astronomul american Carl Sagan spunea că „printr-o privire aruncată într-o carte auzi vocea unei alte persoane, poate cineva ce a murit în urmă cu 1.000 de ani. A citi înseamnă a călători în timp.” La rândul lui, Francis Bacon spunea că „unele cărți trebuie degustate, altele devorate, însă doar unele trebuie mestecate și digerate în întregime.” Scriitorul de origine cehă Franz Kafka spunea că „pentru mulți o carte este o cheie către camerele secrete ale castelului ascuns în sine.” Iar scriitorul american Mark Twain spunea că „într-o bibliotecă bună simți într-un mod misterios că absorbi înțelepciunea conținută în toate cărțile, prin piele, fără ca măcar să le deschizi.” Într-un mod și mai categoric s-a exprimat filosoful și scriitorul italian Umberto Eco – acesta a afirmat că „trăim pentru cărți.”

Dacă ar fi să ne orientăm fie și numai după aceste câteva citate din scrierile unor oameni titrați, recunoscuți pentru relația lor cu cartea, ne-am da seama că nu mai putem vorbi despre cărți doar ca despre simple instrumente de care ne putem dispensa cu ușurință, deoarece între cărți și cititori se creează legături foarte personale, de amiciție. Admit, eu însumi consider unele cărți mai importante decât altele deoarece m-am legat sufletește de ele, din „n” motive, chiar dacă acele cărți nu sunt foarte mediatizate sau populare.

Legătura aceasta care se naște între om și carte, între ființă și obiect, ne permite să privim cartea ca partener de conversație. Și, la fel cum într-o conversație apar neînțelegeri sau momente în care îi dai dreptate interlocutorului, și în actul lecturii pot fi clipe asemănătoare. Pagina însăși poate suporta o astfel de reacție din partea cititorului ei. A citi o carte cu creionul în mână nu e o crimă, deși un pix sau o cariocă s-ar putea să fie un pas prea departe. Poți sublinia ideea care ți se pare nouă sau poți nota un gând de-al tău pe marginea paginii. Astfel, relația se strânge și mai mult. Peste timp, cine știe, poate că vei regăsi acea notiță și nu o vei mai considera relevantă, dar vei recunoaște în ea un moment, sau pas, important pentru creșterea ta intelectuală și pentru călătoria ta prin viață.

Putem conchide împreună că frumusețea lecturii este dată și de personalizarea sa. Nu pot fi impuse formule, ba nici măcar sfaturi nu se pot oferi. Fiecare își găsește propriul ritm și propriul stil de a citi, de a se apropia de carte, de a o ține în mână, de a o îngriji, de a o păstra de-a lungul anilor. Fie că cititorul nu se atinge inadecvat de foaie, fie că o umple de mici mâzgălituri, important este ca mesajul cărții să-i fie transmis cu rol formator și transformator. Cert este că, de cele mai multe ori, în cazul cititorului atent, cartea îi vorbește pe limba lui.