Iubind-o pe Emma. Doamna Bovary

Clasicii sunt încă vii în memoria și bibliotecile noastre. Îi recitim și pentru că ei ne-au oferit un standard după care se orientează scriitorii de astăzi. Poveștile lor sunt arhetipale și au fost sursă de inspirație pentru alte opere apărute după ei.

Acesta este și cazul romanului Doamna Bovary, de Gustave Flaubert, o carte cu greutate și cu o reputație greu de ignorat. Ce mai poți spune despre cartea lui Flaubert, în afară de câteva opinii personale, lipsite de răsunetul plagiatului creativ, dar având, sper eu, o rezonanță unică.

Așadar ce mai pot spune despre Madame Bovary?

Povestea este simplă și ușor de descifrat. O femeie cu personalitate puternică și impozantă nu găsește satisfacția năzuită în căsătoria cu un doctor de la țară, grijuliu, dar monoton, și caută plăcerea în brațele unor amanți de la care așteaptă evadarea mult dorită. Dat fiind că romanul a fost scris în secolul al XIX-lea, ne putem aștepta la un final tragic, melodramatic.

Gustave Flaubert a scris o carte despre moravurile vremii și a reușit o capodoperă literară. Sunt scene în care ne explică la modul cel mai direct cum stau lucrurile, dar romanul include și pagini în care autorul ne lasă să empatizăm cu eroina sa, pentru ca apoi să ne trezim îndepărtându-ne de deciziile ei iraționale. Povestea Emmei Bovary este povestea unei femei neîmplinite, care aștepta altceva de la viață și care a sperat să găsească acel altceva dincolo de hotarele impuse de cultura, uzanțele și normele morale ale vremii. Când vine în viața ei momentul în care își dă seama că adulterul nu o mai satisface, lațul este deja strâns în jurul grumazului ei, trăgând-o cu repeziciune spre abis.

Emma este personajul care strălucește cel mai mult în carte. Ceilalți sunt doar butaforie, punctele de referință ale cadrului în care ea își exprimă sentimentele, trăirile, bucuriile și dezamăgirile. Lumina reflectorului cade pe ea și asupra a ceea ce face ea. Soțul și amanții ei sunt simple marionete, deși Flaubert este deosebit de atent la felul în care îi mânuiește, punând în text mici indicii prin care să dezvolte caracterul și personalitatea lor. Toți însă prin raportare la eroina principală, Emma.

Cred că romanul are de suferit ici-colo din cauza descrierilor extinse. Sunt pagini întregi în care Flaubert simte nevoia să etaleze garderobe, să descrie mobilierul și alte lucruri mundane, întrerupând astfel cursul dramei în desfășurare și eliberând cititorul din tensiune. Astfel de întreruperi ar putea cauza pierderea legăturii cititorului cu personajele.

Cu toate acestea, Flaubert reușește ceea ce și-a propus. Micile detalii, cântărite cu atenție, ridică romanul Doamna Bovary mult deasupra cărților de duzină – oare câte cărți și câte filme nu au avut ca punct de plecare premisa femeii care devine adulterină? –, transformându-l într-un fin studiu psihologic și înălțând-o pe Emma la nivelul marilor personaje ale literaturii universale.