A spune că tu ai dreptate și altul se înșală ar putea însemna în cultura postmodernă din zilele noastre un afront, o critică nedorită și poate produce o reacție foarte virulentă împotriva ta, oricine ai fi și orice părere ai susține. A face acest lucru cu referire la o religie sau un aspect religios, poate părea într-adevăr un atentat la libertatea de exprimare a altora și o mostră de incorectitudine politică.

Totuși tocmai acest lucru îl face Ravi Zacharias în cartea sa De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualității consumeriste de masă. Cartea oferă o nouă imagine asupra noii spiritualități care a cucerit America în urmă cu câteva decenii și care este deja prezentă de ani buni și în România. Acest tip de spritualitate este o îmbinare ecumenică și eclectică de elemente luate din religii orientale, monoteiste și alte diferite sisteme de gândire împachetate frumos și oferite oamenilor însetați după o anumită formă de spiritualitate.

Primele capitole oferă o scurtă istorie a transformărilor lăuntrice, dar zguduitoare ale Statelor Unite, ce au permis această schimbare de paradigmă a credinței imediat după anii Războiul din Vietnam (anii ’60). Pornind de acolo, Zacharias încearcă să explice pas cu pas care este de fapt filosofia din spatele noii spiritualități, analizând personaje, doctrine și idei care par a fi bune și de dorit pentru toți oamenii, însă la final eșuează să ofere un răspuns bun și de lungă durată.

Esența cărții este reprezentată tocmai de conflictul principial referitor la cine conduce în cele din urmă. Prin doctrine complicate și jocuri de cuvinte, noua spiritualitate anunță că omul este Dumnezeu și tot universul se supune voinței sale prin descoperirea a ceea ce este ascuns în el. De cealaltă parte se găsește credința în Dumnezeul creator care prin puterea Sa a format întreaga lume și care a oferit pe Fiul Său pentru a rezolva problema păcatului. Iar prin Isus se pot afla răspunsuri la dilemele care ne însoțesc în viață. Pentru asta însă trebuie să înțelegem că aceste două sisteme nu pot coexista, pentru că pleacă de la două premise opuse și, mai rău, primul crează o imagine fals remodelată a lui Isus.

După lectura unei asemenea cărți poți rămâne, cum spuneam la începutul prezentării, șocat de această expunere definită a unei credințe ca fiind superioară alteia, și având grave erori în însăși organizarea ei, dar până la urmă, cum concluzionează și autorul în carte, spiritualitatea nu este ceva de joacă. (Este o alegere fundamentală a unor definiții de bază care cer un devotament suprem.) Și nici adevărul. Omul este în căutarea unei realității ultime și putem înțelege că este important modul în care își va canaliza energiile pentru împlinirea acelui scop. Este vorba totuși de destinul ultim, iar pentru alegerea acestuia, este nevoie de mai puțină meditație în sensul propus astăzi și mai multă rațiune alături de un studiu aprofundat.