Orele astrale ale omenirii. Când istoria e în mâna omului

Un cititor nu s-a desăvârșit pe sine ca cititor dacă nu a citit măcar una dintre biografiile austriacului Stefan Zweig. Iar dintre acestea, parcă cea mai tinerească este colecția de miniaturi istorice reunite sub titlul Orele astrale ale omenirii.

Nici nu ești prea sigur dacă citești istorie atunci când ții în mână volumul Orele astrale ale omenirii, într-atât de bine se armonizează evenimentul istoric cu ficțiunea în scriitura plină de pasiune a lui Zweig. Nu înșiruiri aride de date istorice, nu cronologie și nici rapoarte seci ne oferă autorul, ci decupaje de viață, trăiri, emoții, situații-limită, patimă. Zweig face un lucru foarte greu, și anume încearcă să intre în pielea personajelor, însă nu orice fel de personaje, ci personaje istorice. Altfel spus, relatarea lui, unghiurile din care privește povestea trebuie să se suprapună datelor istorice reale. El n-are voie să falsifice istoria, chiar dacă buna lui intenție este să o facă mai accesibilă unui public cât mai larg.

Faptul istoric se încarnează sub ochii noștri în pagina scrisă de Stefan Zweig. Trecutul prinde viață, trimițând licăriri din străfundurile timpului. Istoria nu mai este doar un tablou pe care îl privești din afară, detașat, ci o scenă 3D în care intri, în care te apropii de personaje atât de mult încât pare că le poți atinge cu mâna. Zweig e acolo, vede ce văd personajele lui, simte ce stă ascuns în sufletul lor, le citește gândurile… De pildă: „Privirea lui Núñez de Balboa rămâne pironită, plină de dor în depărtări” (p. 32); pe sultanul Mahomed „un singur gând îl frământă, noaptea, când nu poate să doarmă” (p. 47); Händel nu se simțise niciodată „mai puternic, nicicând nu fusese cuprins de o asemenea frenezie a creației” (p. 84). Și așa mai departe. Lucrurile care s-au întâmplat cu zeci și sute de ani în urmă se reaprind sub ochii noștri, pe măsură ce pana austriacă trage cortina, dezvăluindu-le privirii.

Cele 10 capitole ne poartă în cele mai diverse colțuri și epoci ale lumii. Ba, unul chiar este scris sub formă de poem. Este al optulea capitol, „Moment eroic”, în care Zweig ne invită în Piața Semenov din Sankt-Petersburg, într-o friguroasă zi de 22 decembrie 1849, pentru a asista la execuția unui oarecare Feodor Dostoievski. Atâta doar că execuția nu mai are loc, condamnarea la moarte fiind comutată într-o sentință la muncă silnică. Autorul vede în acest moment de contemplare a morții sursa unei învieri lăuntrice, a unei pasiuni noi care a făcut din Dostoievski marele scriitor care a fost. Nu pot să nu redau mai jos versurile în care Zweig surprinde „învierea” lui Dostoievski ca pe o veritabilă metamorfoză creștină:

„Căci acum înțelege: abia de când
Buzele amare ale morții le-a atins
Inima lui simte dulceața vieții.
Sufletul lui jinduiește după cazne și răni
Și tot mai limpede pricepe
Că în această unică secundă
El a fost un altul,
Acela care cu două mii de ani în urmă era răstignit,
Și că el, ca și Acela,
De când a primit sărutul fierbinte al morții
Pentru suferință trebuie să iubească viața.” (pp. 167-168)

Pentru Zweig, Istorie cu „I” mare nu înseamnă doar bătălia de la Waterloo, care a hotărât soarta lui Napoleon Bonaparte și astfel pe aceea a Europei, ci și momentele în care Händel a compus faimosul oratoriu „Mesia” sau când căpitanul Rouget de Lisle a așternut pe hârtie „Marseilleza”. De fapt, ce sunt „orele astrale” din titlul cărții? Sunt acele zile, ore sau chiar minute când în mâna unor oameni, a unor simpli muritori întocmiți din carne și oase, s-a aflat puterea de a înfăptui lucruri care au dus mai departe nu omul, ci omenirea.

Deosebit de captivante sunt mai cu seamă capitolele „Cucerirea Bizanțului”, „Minutul lumii la Waterloo” și „Primul cuvânt peste ocean”, însă această selecție reflectă doar o preferință personală, oricare dintre celelalte miniaturi istorice putând fi la fel sau chiar mai interesantă pentru alți cititori.

Volumul, publicat de Editura Humanitas în 2013 — dar puteți găsi și alte ediții, eventual prin anticariate — a fost tradus din limba germană de I. M. Ștefan și are pe copertă o xilogravură din 1932, înfățișând montarea cablului telefonic transatlantic. Ar merita amintit, sub titlul de curiozitate, că volumul (publicat în 1927) a cuprins inițial doar 5 miniaturi istorice, ajungând ulterior la 14. Volumul publicat de Humanitas nu include 4 dintre ele.

Cartea lui Zweig este pur și simplu minunată. Istoria, cu misterele și învățăturile ei, se află la distanță de un click. De pleoapă.

Cu drag,
Florin Bică,
așteptător al unei clipe astrale