Permisul de categorie B. Avengers: Infinity War (cu spoilere)

Cel mai recent film din MCU (Marvel Cinematic Universe) este, cum s-ar zice, climaxul, încununarea, pofta cea poftită, războiul cel mare, conflagrația cosmică presimțită de nu mai puțin de 10 ani încoace. Și seamănă teribil cu drumul de la Comarnic la Sinaia într-o vacanță de 1 Mai.

De la primul Iron Man, din 2008, cei de la Marvel au construit o franciză aducătoare de bani și, nu este greu de ghicit, cel mai recent film al lor le va băga mulți bani în buzunare. Numărul de bilete vândute nu garantează însă calitatea unui film. De fapt, în zilele noastre, lucrurile ar putea sta exact invers. Dar hai mai bine să vă spun cum mi s-a părut Avengers: Infinity War. Atenție! După cum am anunțat din titlu, textul conține spoilere. Așa că poate vreți să vedeți întâi filmul și abia apoi să reveniți la articol.

În primul rând, dacă nu ați vizionat filmele anterioare din serie, nu are niciun sens să-l vedeți pe acesta. Chiar deloc. Avengers: Infinity War este plin de personaje care, altminteri, au propriile filme, circumstanțe, „universuri”, cercuri de influență etc. Ar fi greu, ca să nu zic imposibil, pentru o persoană nefamiliarizată cu (toate) personajele, cu felul lor de a fi și cu relațiile care s-au stabilit, de-a lungul timpului, între ele să guste povestea din film. De exemplu, tachinările dintre Tony Stark și Doctor Strange pot avea sens doar pentru cei care cunosc ambele personaje, știind cât de infatuați sunt cei doi supereroi. (Pune doi îngâmfați într-o debara și distrează-te!) Uimirea lui Banner, când află că există un Spider-Man și un Ant-Man, are sens doar dacă știți că, pentru un timp, acesta s-a aflat pe altă planetă, jucându-se de-a gladiatorul. Felul în care Natașa îl privește pe Banner, când se revăd, poate fi înțeles doar de cine a văzut filmele anterioare cu avengerși. Anumite personaje secundare (Okoye, Shuri, Thaddeus Ross, Wong etc.) „fac sens” în poveste doar pentru cei care le-au văzut în poveștile precedente.

În al doilea rând, trebuie să știți (sau știți deja) că povestea din Infinity War este doar jumătate de poveste. End-ul nu e tocmai happy, urmând ca aventurile personajelor să continue într-un al doilea film care va fi lansat (abia) peste un an. O variantă ar fi să nu vizionați filmul acum, ci să așteptați până în primăvara lui 2019 și să le vedeți pe amândouă atunci. Oricum, înfrângerea lui Thanos este un lucru previzibil, indiferent de finalul acestei prime părți.

În al treilea rând, Infinity War are două mari slăbiciuni, iar acestea sunt suficiente pentru a-l ține departe de titlul de „cel mai bun film al seriei” (deși, la momentul scrierii acestui text, nota de pe IMDB este un neverosimil 9,1).

Slăbiciunea 1. Am spus deja că filmul este „plin de personaje”: Iron Man, Captain America, Thor, Doctor Strange, Black Panther, Hulk, Natasha Romanoff, Vision, Spider-Man, Gamora, Star-Lord, Rocket, Groot, Falcon, Wanda Maximoff, White Wolf (aka Winter Soldier), Nebula, War Machine, ca să menționez doar câțiva. Tocmai de aceea Infinity War e ca un drum de la Comarnic la Sinaia, bară la bară, într-o zi caniculară, când te întrebi dacă nu era mai bine să rămâi acasă. E greu să legi lucrurile bine când ai atâția eroi și supereroi, iar povestea, ce-i drept, desfășurată pe mai multe planuri, dobândește un al doilea nivel de superficialitate (primul fiind dat de faptul că, hei, este vorba de un film bazat pe benzi desenate). Pentru cele mai multe personaje nu a fost loc decât de câteva replici, iar chestia asta nu are cum să nu își lase amprenta, aducând un plus de minusuri filmului.

Slăbiciunea 2. Thanos, care este, într-un fel, eroul principal al acestui film, mai prezent pe ecran decât oricare dintre personaje, a fost gândit ca un antierou complex. Din păcate. Teoretic, într-un film bazat pe comics, personajul negativ ar fi trebuit să fie pur și simplu negativ. Vă amintiți de Joker din The Dark Knight? Era rău și-atât, anarhist pur sânge, fără idealuri, fără să simtă nevoia de a-și justifica în vreun fel faptele. Or, ceea ce au făcut scenariștii și regizorii lui Infinity War cu/din Thanos este neghiobie curată. Thanos apare ca un tip îndurerat deoarece și-a văzut lumea distrusă din cauze economice. Iar experiența aceasta dureroasă l-a determinat să pună la cale un plan de eliminare a jumătate din populația universului, astfel încât cei rămași în viață să aibă resurse suficiente pentru o viață fericită. Să explic mai limpede? Thanos pregătește un genocid de proporții cosmice, dar din milă, din dragoste chiar. Whaaaaat? Whaaa? Wh…? Nu, nu se poate să fie acesta marele adversar al avengerșilor. Și totuși este. Titanianul (e de pe planeta Titan și de-aia) este contradictoriu: o torturează pe Nebula, una dintre cele două fiice adoptive, însă este sfâșiat sufletește (puțin a mai lipsit să-i curgă lacrimi pe obraji) când trebuie să o jertfească, pentru succesului planului său (binele universului), pe cealaltă. Aici, frații Russo (ăștia sunt regizorii) și-au dat cu stângul în dreptul.

În al patrulea rând, pregătiți-vă totuși pentru câteva surprize, câteva personaje noi (de partea lui Thanos), o revedere cu un personaj pe care l-ați văzut demult și care i-a fost dușman înverșunat lui Captain America, câteva decese, câteva absențe notabile (probabil cu bătaie lungă; cum s-ar zice, surprize pentru continuarea de anul viitor), câteva poante (ar fi fost de preferat ca regizorii să nu schimbe atât de vizibil tonul filmului față de cele anterioare din MCU și, în loc să-i dea un aer sumbru, să-l fi făcut mai distractiv, cam cu a fost ultimul film din seria cu Thor) și… un Hulk speriat de moarte.

În al cincilea rând, e bine să nu uităm că genul acesta de film e doar o animație mai complexă (CGI aproape sută la sută). Nu trebuie să avem alte așteptări decât cele normale. E un popcorn movie și atât. A cere de la el profunzimi de dramă sau răsturnări de situație ca în The Usual Suspects ori Primal Fear ar fi prea mult. Avengers: Infinity War este mașină de făcut bani, nu artă; distracție, nu meditație asupra binelui și răului; paradă de staruri hollywoodiene, nu studiu de caracter; joacă, nu profunzime; lumea în care trăim, nu lumea în care ar fi de dorit să trăim.

În ultimul rând, părerea mea este că filmele cele mai OK din MCU sunt următoarele: Captain America: The Winter Soldier, Thor: Ragnarock și recentul Black Panther, adică filme „de personaj”, cu mai puțini supereroi pe metru pătrat, iar cel mai acceptabil film dintre cele cu avengerși, The Avengers (primul, cel din 2012). Altminteri, dacă vreți să înțelegeți de ce un film ca Infinity War nu poate funcționa foarte bine, încercați să vă imaginați un film cu Harry Potter, Terminator, Rambo, Lara Croft, Robocop, James Bond, King Kong, Godzilla, monstrul lui Frankenstein, călărețul fără cap, Jack Sparrow, Katniss Everdeen – toți la un loc. Dacă pui într-un vas câte un pic din toate ingredientele din bucătărie, nu înseamnă că va ieși prăjitură.

Avengers: Infinity War este un film bunicel. Dar de categorie B.