Războiul în versuri. Ivanovo detstvo

Andrei Tarkovski a considerat filmul Ivanovo detstvo (Copilăria lui Ivan, 1962) un examen pentru „dreptul de a profesa”, un test al cărui rezultat să-i confirme că are vocație de regizor.

Filmul, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, conține embrionii creațiilor de mai târziu ale artistului rus și a fost, fără îndoială, confirmarea de care acesta avea nevoie. Reconfirmarea avea să vină la San Francisco, unde tânărul regizor avea să primească premiul pentru regie.

Într-un fel, acest prim film de lungmetraj al lui Tarkovski (are doar 95 de minute, adică e destul de scurt prin comparație cu unele dintre filmele ulterioare) este o ciudățenie – o poveste despre război narată în limbaj poetic, metaforic, fără a arăta prea mult război, dar devoalând constrângerile pe care acesta le poate aduce în viața omului, indiferent de vârsta lui.

Eroul filmului este Ivan Bondarev, un puști de 12 ani, ai cărui părinți au căzut victime în fața armatei germane, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, și care își caută răzbunarea lucrând ca iscoadă pentru armata rusă. Prea încrezător în propriile forțe și abilități de cercetaș, Ivan încearcă să se comporte ca un adult, în ciuda faptului că adulții îl tratează totuși ca pe un copil – ceea ce și e. Încăpățânat, orfanul refuză să se lase trimis la școala militară; războiul i-a devenit îndeletnicire și familie.

Povestea sau, mai bine spus, fragmentele de poveste din „copilăria” lui Ivan se întrețes cu câteva vise ale lui, patru la număr. Despre jocul acesta între vis și realitate, regizorul însuși mărturisea în cartea sa Sculptând în timp (Nemira, 2015): „Toate trecerile bruște din filmul nostru de la reverie la acțiune și invers, de la ultima scenă din pivnița bisericii până la Ziua Victoriei în Berlin, multora li s-au părut incompetente. Dar, spre bucuria mea, m-am convins că spectatorii nu gândesc așa” (p. 38). Visul este în film o formă de interpretare a realității; vedem în vis ceea ce ar trebui să fie viața.

Primul vis, cu care filmul debutează, ni-l arată pe micul Ivan bucurându-se de natură și atrăgându-i mamei atenția asupra unui cuc. Cadrul și conținutul sunt idilice. În al doilea vis, băiatul și mama sa privesc într-o fântână adâncă, iar visul este asociat cu un moment cumplit din viața copilului. În al treilea vis, Ivan călătorește alături de o fetiță în remorca plină de mere a unei camionete. Aici vedem una dintre cele mai frumoase secvențe ale filmului, cu camioneta mergând pe plajă în timp ce merele se rostogolesc din remorcă în nisip, fiind mâncate de cai. În fine, în cel de-al patrulea vis, băiatul se joacă alături de alți copii de-a v-ați ascunselea. Este, într-un fel, visul cel mai frumos, ultimele secvențe, cu Ivan alergând prin apă, reușind să trezească în sufletul privitorului senzații și amintiri ce păreau demult uitate. Frumusețea acestui ultim vis derivă și din faptul că, fiind introdus la final, după ce spectatorul știe deja ce s-a întâmplat cu Ivan, acesta ne lasă cu simțământul unei pierderi, al înțelegerii faptului că războiul a stricat ceva ce ar fi putut fi frumos.

Pierderea este una dintre temele majore ale filmului: pierderea celor dragi, pierderea inocenței, pierderea timpului. Există ceva din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte în pulsațiile filmului lui Tarkovski, o senzație de înstrăinare față de esențial.

Tarkovski își umple filmul de metafore, de poezie – Ivan bând apă rece direct din găleata pe care o cară mama sa; scena sărutului din pădure; vizita copilului la bătrânul cu mințile rătăcite, care adastă printre ruine; copacii înalți și drepți din pădure; imaginea morii de vânt, în fundal, pe lângă care se strecoară Ivan etc. Faptul acesta face mai dificil procesul de înțelegere pentru spectator, dar și mai frumos, mai provocator, oferindu-i posibilitatea de a găsi în film sensuri care să fie valabile pentru el, spectatorul însuși.

Parte din succesul filmului este datorat distribuției, începând de la Nicolai Burliaev (mai mult decât excelent în rolul lui Ivan) și continuând cu Valetin Zubkov (Holin) și Valentina Maliavina (Mașa). Tarkovski însuși a subliniat rolul actorilor: „Mare parte din succesul filmului aparține pe bună dreptate actorilor. (…) Mulți dintre ei erau la primul film, dar au lucrat cu seriozitate.”

Copilăria lui Ivan este un frumos poem în alb și negru, o capodoperă cu jocuri de lumini și umbre, o denunțare a războiului ca hoț de suflete. Tarkovski face mai mult decât să ne arate războiul prin ochii unui copil, ne arată copilăria prin ochii războiului.