Un mod de a vedea viața. Darul iubirii

Darul iubirii de Kahlil Gibran este o carte de înțelepciune și, ca mai toate cărțile de acest fel, ne vorbește despre categoriile importante ale vieții omului pe pământ: dragostea, timpul, binele și răul, frumusețea, religia, plăcerea ș.a. – cântărite toate în balanța gândirii orientale.

Volumul, publicat de Editura Herald în 2017 (și ajuns la a 5-a ediție), conține mai multe scrieri de mici dimensiuni ale cunoscutului poet, eseist și gânditor libanez Kahlil Gibran: Portret în peniță, Nebunul, Deschizătorul de drumuri, Profetul, Nisip și spumă și Grădina profetului. Textele poartă toate amprenta distinctă a lui Gibran, fiind un fel de „baclava” de imagini frumoase, idei profunde și povețe înțelepte, deși, probabil, nu toate pe gustul și înțelesul minții occidentale. Spun „baclava” deoarece stilul scriiturii e dulceag, liric. Însă nu doar tonul și muzicalitatea, adică forma, dau unitatea acestor scrieri diferite ale lui Gibran, ci și sâmburele lor, esența cum s-ar spune, deoarece ideile dintr-o scriere merg mână în mână cu cele din oricare altă scriere inclusă în volum.

În cele câteva pagini ale textului Portret în peniță sunt prezentate extrase din corespondența lui Gibran cu Mary Haskel, din perioada 1908-1924. Nebunul este o colecție de pilde imaginate de autor, fiecare având același rost: să-l așeze pe cititor în punctul din care poate vedea viața într-o lumină nouă, mai aproape de ceea ce o face valoroasă. Iar Deschizătorul de drumuri continuă în același registru.

Profetul, adică discursul înțeleptului Almustafa, e împărțit pe teme diverse: iubirea, căsătoria, copiii, munca, libertatea, cunoașterea de sine, prietenia, rugăciunea, religia, moartea etc. Fraza este scurtă. Textul este așternut ca versurile unei poezii. Înțeleptul nu se grăbește să dea răspuns direct la întrebările venite din partea ascultătorilor săi, cum ar face probabil un filosof occidental, ci își construiește răspunsul într-o manieră care amintește de cartea Eclesiastul din Vechiul Testament. Răspunsul deci nu vine precis, succint, ca o definiție de dicționar, ci este împodobit cu comparații nenumărate, legând ființa omenească de natura înconjurătoare, împletind reflecția cu sfatul și detaliul mărunt cu subiectele de dimensiuni cosmice, eterne. Ultima scriere cuprinsă în carte, Grădina profetului, e un fel de „Almustafa se-ntoarce”, o prelungire a Profetului.

Textul meu preferat din volum este Nisip și spumă, o culegere de cugetări laconice despre o mulțime de subiecte – pe cât de multe, pe atât de interesante. Faptul că nu sunt integrate într-un discurs mai amplu, că pot fi detașate mai ușor din context, le dă un aer efemer, asemenea firului de nisip sau spumei mării, dar le face și mai ușor de păstrat în amintire.

Textele lui Gibran au fost traduse din limba engleză de Mihai-Claudiu Mărîi, iar cartea a fost publicată în Colecția „Înțelepciunea inimii”. În toate textele sale, Kahlil Gibran ne propune un mod de a vedea viața, iar modul acesta pare atât de îndepărtat de mai noua „înțelepciune” occidentală care mizează exagerat pe dezvoltarea personală, pe eficiența aducătoare de realizări profesionale și împliniri materiale, dar indiferentă la „aproapele” sau „semenul” nostru, pe „rețetarul” care garantează viața ca ascensiune pe culmile succesului. Pe de altă parte, e cinstit să recunoaștem că nu orice „veșmânt” oriental i se potrivește cititorului crescut și educat după alte norme și într-un alt ritm de curgere a vieții. Nu orice „spusă” de-a poetului libanez poate fi vie pentru noi. Însă ceea ce este frumos la perspectiva lui Gibran este că autorul ni-o arată doar ca opțiune. Nu-i musai să o îmbrățișăm. Cum s-ar zice, înțelepciune cu forța nu se poate…

Deoarece volumul Darul iubirii este un izvor de zicători frumoase, închei scurta-mi recenzie cu o serie de exemple care ar putea să fie o recomandare în plus.

Ce glumă proastă ar fi viața noastră fără un viitor mai luminos!

Nu spuneți: „Am găsit adevărul”, ci mai degrabă: „Am găsit un adevăr”.

Oare nu e religie fiece faptă și fiece moment de cugetare…?

Aducerea aminte e un fel de întâlnire. Uitarea e un fel de neînlănțuire.

Adevăratul chip al cuiva nu e acela pe care ți-l arată, ci acela pe care nu ți-l poate arăta.

Bărbații care nu le iartă femeilor micile greșeli nu se vor bucura niciodată de marile lor virtuți.

Generozitatea nu înseamnă să îmi dai ceva de care eu am mai mare nevoie decât tine, ci să îmi dai ceva de care tu ai mai mare nevoie decât mine.

Ura e un lucru mort. Care dintre voi ar vrea să fie un sicriu?

Trăim unul de pe urma celuilalt, după o lege străveche și nemuritoare. Să trăim deci în bunătate și iubire.