Urechea și bestia. All the Money in the World

All the Money in the World este filmul lui Christopher Plummer, după ce era cât pe ce să fie (sau chiar a fost) al lui Kevin Spacey, căzut între timp în dizgrație din cu totul alte motive decât talentul de a intra în rol.

Figura centrală a filmului este bătrânul Jean Paul Getty (interpretat de Plummer), mare petrolist și cel mai bogat om din lume (la un moment dat, conform anumitor surse). Cele mai bune scene ale filmului sunt acelea în care Plummer este pe ecran, cu bărbia încleștată, cu privirea dârză, cu obsesia pentru bani ieșindu-i prin toți porii pielii – un fapt interesant este că, tot în 2017, actorul a jucat și rolul altui avar celebru, Ebenezer Scrooge, într-o nouă adaptare cinematografică a povestirii Colind de Crăciun de Charles Dickens. Carevasăzică actorul în vârstă de aproape 90 de ani nu este la primul rol de bătrân acru și afurisit, totuși sub directa îndrumare a regizorului Ridley Scott a făcut ­­­– ca sportivii – o figură frumoasă.

Distribuția include nume cunoscute. Mark Wahlberg, de exemplu…

Wahlberg trece însă cam nevăzut prin film, deși personajul său ar fi putut avea un rol mai consistent. În primă fază, apare ca tip experimentat, fost agent secret, care trage cu pușca de la șold, ca Winnetou; adică e genul de individ care ar fi fost angajat de un mare industriaș precum Getty pentru a-i asigura protecția. Pe parcurs însă, Fletcher Chase – așa se numește personajul lui Wahlberg – intră într-un con de umbră, implicarea sa în rezolvarea cazului fiind egală cu zero virgulă ceva.

Michelle Williams (în rolul lui Gail Harris, fosta noră a lui J.P. Getty) dă tot ce poate mai bine în rolul mamei adolescentului răpit, însă cu anumite inconsistențe pe care i le cere/impune scenariul. Personajul ei e un pic pierdut, un pic inactiv (ai zice că o mamă care își știe fiul în mâinile unor răpitori nici n-ar putea dormi, pe când Michelle-Gail nu trăiește la maximum tensiunea), un pic imprecis, un pic teatral etc.

Filmul nu este chiar atât de intens precum lăsa impresia trailerul și este evident că nici Ridley Scott nu mai este în mână. Una peste alta, aș spune că filmul este prea lung și include și material nenecesar. Totuși merită mai multă atenție decât alte filme, mai ales că acțiunea se petrece în 1973, când nu se rezolva totul prin butoane, gadgeturi care deschid seiful la minut, tehnologii ultimul răcnet și alte asemenea lucruri cu care ne plictisește Hollywoodul de cel puțin un deceniu. Din păcate, ca în atâtea alte filme „bazate pe fapte reale”, nici în cazul filmului de față nu s-a găsit ritmul potrivit și îmbinarea perfectă între faptele reale-reale și „spațiile libere” umplute de imaginația scenaristului.

J.P. Getty este portretizat ca un bătrân obsedat de bani, calculat, versat, plin de vorbe de duh despre bani și avere, o figură mefistofelică, zgârcit până în măduva oaselor, insensibil la durerile și nevoile celor din jur. De altfel, titlul filmului – All the Money in the World (Pentru toți banii din lume) – poate fi înțeles doar prin raportare la Getty, miliardarul care a refuzat să plătească răscumpărarea cerută de cei care îi răpiseră unul dintre nepoți, pe Paul (cunoscut ulterior ca Jean Paul Getty al III-lea). Getty este un monstru de contradicții: își spală singur rufele, ca să economisească bani, și are o cabină telefonică „publică” în propria casă, pentru ca oaspeții să-și plătească singuri convorbirile telefonice, dar în același timp plătește fără ezitare o sumă imensă pentru un tablou (asta în vreme ce propriul nepot este în mâinile răpitorilor cărora refuză să le plătească cele 17 milioane de dolari ceruți). Și, în timp ce propriul fiu i-a fost indiferent de-a lungul anilor, ține cu tot dinadinsul să obțină custodia asupra nepoților, dintr-un pronunțat simț al proprietății.

Ar fi fost mult mai util pentru creionarea personajului principal dacă scenaristul David Scarpa și regizorul Ridley Scott n-ar fi inclus unele replici intenționate care să-l dezvăluie pe Getty în toată urâțenia lui sufletească, în toată „splendoarea” imoralității lui. La un moment dat, omul său bun la toate, Chase, îl întreabă pe bătrânul miliardar de ce anume ar mai avea nevoie pentru a fi liniștit, la care Getty îi răspunde sec: „De mai mult!” Mai mulți bani, mai multă avere, mai multe proprietăți. Nu că Getty nu o fi gândit așa, dar parcă soluția aleasă de realizatori este un pic prea stridentă și superficială, dezumanizându-l până acolo încât îl face să pară ireal.

Caracterul lui J.P. Getty este descoperit prin raportarea acestuia la un eveniment anume: răpirea nepotului său de gangsteri italieni. Tânărul Paul s-a aflat în detenție, în mâinile răpitorilor, timp de câteva luni, perioadă în care aceștia, pentru a forța mâna bunicului și a-l determina să plătească suma cerută ca răscumpărare, i-au tăiat captivului o ureche. Faptul în sine nu a părut să-l fi emoționat prea tare pe bătrân, cel puțin nu atât de tare cât l-ar fi vexat pierderea unei proprietăți sau a unei sume de bani.

Povestea vorbește despre răutatea ființei umane, ilustrată în film prin răpirea și mutilarea adolescentului, dar mai ales prin nepăsarea bunicului său, a bunicului pentru care renunțarea la suma cerută de răpitori nu ar fi însemnat nici pe departe sapă de lemn. În esență, dacă ar fi să identific un mesaj al filmului All the Money in the World, acesta ar fi că banii, cu cât mai mulți, cu atât mai rău te fac. Getty este o bestie cu chip de om, o ființă lipsită de luciditate existențială, de înțelegerea propriei efemerități. Povestea lui este un avertisment, dar am mari îndoieli că acesta va fi receptat de publicul nemulțumit că filmul nu a avut suficient Pac! Pac!